Capital: eMAG este liderul pieţei de comerţ electronic. Unde se situează Cel.ro?
Tiberiu Pop: Pentru CEL.ro 2011 a fost un an al schimbărilor, în primul rând pentru că am reuşit să nă mutăm din vila din Cotroceni în care am avut sediul până în luna mai a anului trecut şi care ne limita orice posibilitate de extindere, într-un spaţiu adecvat afacerii pe care o desfăşuram, spaţiu ce a adăpostit până acum un an şi ceva fostul sediul central al Ultra Pro. În al doilea rând, am reuşit să ne creştem numărul de comenzi cu peste 70%, iar cifra de afaceri cu 60% până la 59 milioane lei. Neexistând nişte cifre auditate ne este destul de greu să ne dăm seama care este cota noastră de piaţă, dar cu siguranţă a fost în creştere datorită cifrei de afaceri cu peste 40% mai mari decât media pe industrie. O parte destul de importantă din cifra de afaceri a eMAG este făcută de departamentul de corporate care nu are nici o legătură cu online-ul deci probabil cifra vehiculată de 70%  share pe online este mult mai mică. Profitul, în general, îl reînvestim în marketing şi angajări pentru că perioada curentă este cea mai propice pentru dezvoltare. Dacă în 2006-2008 tot ce înseamnă bănci/telefonie/imobiliare cumpărau orice bucată de reclamă disponibilă online sau offline acum situaţia s-a calmat, imobiliarele murind aproape cu totul pe parte de marketing, iar telefonia şi băncile reducându-şi drastic bugetele. Situaţie ce nouă ne convine de minune oferindu-ne acces la resurse care înainte nu le-am fi găsit disponibile sau care le-am fi achiziţionat de două-trei ori mai scump.

Capital: Cel.ro a preluat domeniile (dcshop.ro şi dc-shop.ro)?  Care sunt planurile de dezvoltare pentru anul acesta?

Tiberiu Pop: Nu am avut nici un plan de a prelua DCShop doar că atunci când apare o oportunitate îţi faci repede calculele şi încerci să profiţi de ea . Motivele care au stat la baza preluării sunt faptul că nu am dorit să fie preluat de un concurent de-al nostru. Noi considerăm că am preluat un brand,  nu o bază de date cu clienţi şi o platforma soft. Legat de poziţionare, în momentul de faţă încă avem  probleme în a aduce traficul site-ului la nivelul de dinainte, dar în momentul în care totul va fi în ordine îl vom poziţiona pe segmentul entuziaştilor de calculatoare / modding /jocuri pentru a putea concura mai bine cu PCGarage .

Capital: Cum vedeţi piaţa de comerţ electronic anul acesta? Cu cât vor creşte afacerile Cel.ro?

Tiberiu Pop: Toate argumentele raţionale şi semnele din piaţă indică creşterea, existând din ce în ce mai multe dispozitive conectate la internet,  fiind din ce în ce mai mulţi cei care au luat contactul cu online-ul şi care îşi pot împărtăşi experienţa pozitivă avută prietenilor şi cunoştinţelor. De asemenea, majoritatea magazinelor online mai mari rămase în piaţă sunt business-uri conduse în mod profesionist de oameni responsabili şi care înţeleg ce este online-ul oferind o experienţă bună cumpărătorilor. Mai mult nume mari au pariat anul acesta pe online, câteva exemple recente fiind Romtelecom şi Metro, situaţie care nu poate decât să îmbunătăţească credibilitatea acestui tip de business. Considerăm că după 7 ani de îmbunătăţiri CEL.ro este un magazin online de pe care merită să îţi faci cumpărăturile şi vom face tot ce ne stă în putinţă ca lumea să afle acest lucru . Nu ne-am stabilit o ţintă de creştere, tot ce ne dorim este să creştem mai mult decât creşte piaţa .

Capital: Care sunt cele mai vândute produse? Aveţi de gând să introduceţi altele noi în oferta?

Tiberiu Pop: Laptop-urile, tabletele, telefoanele mobile şi televizoarele LCD/LED. Întotdeauna am mers pe principiul că decât să facem mult şi prost mai bine învăţăm să facem mai puţine lucruri şi bine. Momentan nu avem în plan extinderea  gamei de produse comercializate pe CEL.ro, ne concentrăm pe creşterea recunoaşterii în piaţă a magazinului nostru.

Capital: Unde se situează Cel.ro din punct de vedere al preţurilor practicate?

Tiberiu Pop: Din magazinele online care nu sunt de apartament sau folosesc firme fantomă pentru a eluda plata tva-ului avem  la majoritatea produselor preţurile cele mai bune. Am încercat ca banii să nu îi investim în sedii luxoase sau diverse maşini pentru directori.  De asemenea, structura organizaţională a fost menţinută astfel încât să existe cât mai puţini şefi şi directori posibili, situaţie care ne dă un avantaj legat de costuri imbatabil în faţa concurenţei şi ne permite să păstrăm preţurile mici. Avem în vedere introducerea în următoarea perioadă a unui sistem asemenea celor practicate în retailul clasic la plata diferenţei dacă acelaşi produs este găsit mai ieftin la un magazin pe care noi îl considerăm concurent.

Capital: De ce ar trebui un client să cumpere de la Cel.ro şi nu de la un alt magazin?

Tiberiu Pop: Plecăm de la premiza că toate magazinele online de IT vând produsele de la aceeaşi importatori. De asemenea, în momentul de faţă  garanţia este asigurată la majoritatea produselor direct de producător. Situaţie care nu îţi dă prea multe pârghii pentru a te poziţiona, singurul contact cu clientul rămânând momentul achiziţiei. Există două motive principale, în primul rând datorită preţurilor care sunt mai mici decât cele practicate de cel mai cunoscut magazin online,  în multe cazuri la produsele de peste 1.000 de lei diferenţa depăşind şi 200 de lei.  În al doilea rând datorită livrării rapide care se face cu 24 de ore mai repede decât la concurenţă.

Capital: Aţi primit oferte de cumpărare? Este Cel.ro de vânzare?

Tiberiu Pop: CEL.ro nu a fost nicodată de vânzare. În 2008, în momentul în care am făcut public faptul că suntem în discuţii cu RAEF (Romanian American Enterprise Fund) a fost doar de dragul  publicităţii. Chiar ne întâlnisem cu aceştia deci nu aveau cum să nege ştirea, dar doar pentru a vedea dacă sunt şi ei oameni ca noi şi vorbesc aceeaşi limbă. Propuneri am tot primit, dar nu avem cum să le luăm în considerare pentru că nici unul din cei cu care am discutat nu au habar despre ce înseamnă un business online.

Capital: Care a fost cea mai bună decizie pe care aţi luat-o, dar cea mai proastă?

Tiberiu Pop: Ce mai proastă a fost să plătesc chiria în avans pe 3 ani la fostul sediu unde am fost până anul trecut, fiind astfel fortaţi să rămânem într-un sediu care nu  mai corespundea cu dezvoltarea firmei. Cele mai bune au fost deciziile de mutare în Cotroceni Business Center şi de preluarea a DCShop .

Capital: Cât investiţi în marketing online? V-aţi asociat de curând cu Cabral, de ce?

Tiberiu Pop: Investim atât în marketing online, cât şi offline. Investim tot profitul care ne rămâne de la o lună la alta pentru că banii au fost făcuţi să circule nu să stea în bancă. Probabil asocierea cu Cabral e a treia cea mai bună decizie pe care am luat-o şi ne bucură foarte mult că a acceptat să fie alături de noi.  Ideea a fost foarte simplă. Încă sunt foarte mulţi care folosesc sintagma de "magazin virtual" ceea ce este total greşit, pentru că nu suntem ceva abstract undeva într-un colţ al internetului. Prin asocierea cu Cabral am dorit să se vadă că suntem cât se poate de reali, dând posibilitate potenţialilor clienţi în lipsa reperului unei locaţii  fizice să ne asocieze cu cineva de care au auzit şi au încredere.