Agentia de consultanta in relatii publice The Practice a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri evaluata la peste 1, 2 milioane de euro, reprezentand o crestere de aproximativ 66% fata de anul precedent.

„Rezultatele agentiei depasesc din toate punctele de vedere asteptarile noastre pentru o companie lansata pe piata de doi ani de zile. Faptul ca am reusit sa obtinem in 2008 atatea trofee si nominalizari cu sapte campanii diferite, realizate pentru clienti din industrii diferite, este confirmarea reala a nivelului la care performeaza agentia noastra”, spune Gabriela Lungu, managing partner al The Practice, agentie partenera in Romania a retelei internationale Publicis Consultants | Worldwide si membra a grupului de comunicare Leo Burnett România.

În 2008, The Practice a reprezentat activitatea de PR a 24 de companii, respectiv 33 de branduri, din domenii precum materiale de constructii, financiar, imobiliar, petrol, HR, IT, retail, lactate, cafea, bauturi racoritoare, bere, auto-moto, fashion sau cosmetice.

Potrivit bilantului agentiei, pentru 75% dintre acesti clienti contractele de servicii de PR au fost anuale, iar pentru 60% dintre companii ele au inclus servicii integrate de PR (comunicare externa si interna, corporate PR si marketing PR). Pentru restul, aproximativ 40% dintre clienti, agentia a prestat servicii de PR exclusiv din zona de corporate (aproximativ 15%) şi  marketing PR (circa 25%).