Eugen Teodorovici cere măsuri urgente și ferme în lupta cu epidemia de coronavirus. El acuză autoritățile, în frunte cu Președintele Klaus Iohannis, că nu au adoptat măsurile care se cereau, la timpul potrivit, și, mai grav, că nu o fac nici acum.

”Trebuie să facem, împreună, ORICE este omeneşte posibil”, a scris luni Eugen Teodorovici pe Facebook.

”Ce este mai RĂU, mai GRAV și mai CINIC? Că o mână de oameni de la vârful puterii ne-au ascuns un adevăr crunt, că nu au acționat imediat, că ne-au mințit în speranța că noi nu vom avea ghinion ca alții sau că nici măcar acum nu sunt în stare să ia niște MĂSURI FERME care să salveze populația!?

Că ăștia încă se gândesc la viitorul lor politic care ar putea avea de suferit din cauza unor restricții mai dure!?”, acuză fostul ministru.

”Dați ordinele!”

”Nu mai e timp, Iohannis, de exerciții de imagine și de mesaje sforăitoare! E bine și cu imnul național al României, însă doar cu intonarea acestuia pe străzi nu oprim virusul, nu testăm și nu protejăm cadrele medicale și populația, nu salvăm bolnavii și nu producem echipamente de protecție!

Nu mai sunt suficiente mesajele de încurajare pentru că NU MAI ESTE TIMP!

Acum trebuie să luați cele mai URGENTE și FERME MĂSURI! Trebuie să DAŢI ORDINELE pe care nu le-ați dat atunci când era momentul și pe acelea pe care încă evitaţi să le dați!”, cere Teodorovici.

”Impuneți respectarea condițiilor de izolare”

”Trebuie să ADUCEŢI IMEDIAT, de ORIUNDE din lumea asta, echipamente medicale de testare de protecție și de intervenție!

Trebuie să ASIGURAŢI măsurile de carantină pentru românii care continuă să se întoarcă în țară şi să IMPUNEŢI respectarea condițiilor de izolare a populației!

Trebuie să facem, împreună, ORICE este omeneşte posibil pentru a STOPA răspândirea virusului ucigaș, pentru că nimeni nu vrea ca la finalul acestei lupte să-şi plângă eroii, ci să-i strângă în braţe şi să-i felicite!”, arată el.