Succesul vânzărilor celor mai recente modele Lumia 920 şi 820 este crucial pentru Nokia, care încearcă să-şi recâştige cota de piaţă pierdută în faţa rivalelor Samsung şi Apple.

Profitul operaţional la divizia de telefonie mobilă a fost de 2% din vânzări, după ce anterior compania finlandeză estima o pierdere de 10% din vânzări.

Vânzările nete de telefoane şi servicii în trimestrul patru au fost de aproximativ 3,9 miliarde de euro (5,09 miliarde de dolari). Compania a vândut în total 86,3 milioane de telefoane, din care 6,6 milioane de Smartphone-uri. În perioada octombrie-decembrie 2012, Nokia a vândut 4,4 milioane modele Lumia, faţă de 2,9 milioane în trimestrul trei. De asemenea s-au vândut 9,3 milioane de modele Asha, telefoane cu ecrane tactile.

Modele de vârf Lumia 920 şi Lumia 820 folosesc cele mai noi versiuni ale sistemului de operare Windows Phone, prin care Microsoft speră să-şi recâştige cota de piaţă şi să convingă mai multe companii să folosească sistemul de operare Windows Phone 8.

Joi la prânz, acţiunile Nokia au crescut cu 13%, la 3,40 euro, la bursa de la Helsinki.

Nokia Siemens Networks, societatea mixtă înfiinţată de Nokia şi Siemens AG, a înregistrat în trimestrul patru din 2012 un profit operaţional de 13-15% din vânzări, depăşind de asemenea estimările companiei finlandeze.

Nokia a anunţat recent că îşi menţine obiectivul de a reduce costurile cu peste un miliard de euro până la sfârşitul lui 2013. Anul trecut, directorul general al companiei finlandeze a prezentat un plan care prevede eliminarea a 3.500 de locuri de muncă.
Sursa: Agerpres