Țeapă de peste 50.000 de dolari pentru un ofițer de poliție: Dată chiar de IGPR! Sunt sute de cazuri ca el

Țeapă de peste 50.000 de dolari pentru un ofițer de poliție: Dată chiar de IGPR! Sunt sute de cazuri ca el
Publicat de Iulian Luca la 23 aprilie 2021, 14:05

Pagubă de peste 50.000 de dolari pentru un ofițer ieșean primită chiar din partea instituției pentru care lucrează, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Procesul a fost demarat de către polițist, după ce s-a întors acasă în urma unei misiuni operative de peste 3 ani, sub egida ONU. Ce s-a întâmplat de fapt în acest caz?

Concret, polițistul ieșean a stat peste 1.110 de zile în Haiti în cadrul acestei misiuni operative și a aflat la întoarcerea sa acasă că există o Hotărâre de Guvern, care fiind cu caracter militar nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar nici nu i-a fost adusă la cunoștință de șefi. Conform acestei Hotărâri, i s-ar fi cuvenit o diurnă de peste 40 de dolari pe zi, scrie ziaruldeiasi.ro.

Astfel poliţistul a fost nevoit să se adreseze tribunalului, care i-a dat dreptate în primă instanţă. În plus, deşi nu a plătit banii la timp, şi nici nu i-a transmis corect ofiţerului drepturile sale, IGPR a cerut acum instanţei prescrierea datoriei sale către angajat. Motivul invocat de IGPR este acela că au trecut mai bine de trei ani de când a încălcat legea.

Acest caz nu ar fi singular, după cum precizează sindicatele din Poliție. Acestea estimează că ar mai fi și alte 500 de cazuri similare.

Hotărârea de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial

HG 1086/2004, care stabilea aceste drepturi băneşti, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, având caracter militar, iar sindicaliştii au acuzat că Ministerul Afacerilor Interne a ascuns faţă de poliţişti prevederile acesteia. Hotărârea a fost înlocuită anul trecut cu o alta, care prevede diurne de până la 140 de euro. HG 46/2020 a fost însă publicată în Monitorul Oficial. În instanţă, polițistul a cerut să se ţină seama de faptul că a aflat de existenţa HG 1086 abia în luna mai 2020, cerând calcularea termenului de prescripţie în funcţie de această dată.

„Actul în discuţie a fost difuzat structurilor M.A.I., acesta putând fi consultat la sediul acestora. În situaţia în care ofiţerul era nemulţumit de drepturile încasate, avea posibilitatea, oricând, pe toată perioada desfăşurării misiunilor, să reclame eventuale nereguli/ încălcări ale drepturilor, sumele pretins neacordate nefiind neglijabile, iar reclamantul participând la două astfel de misiuni, fără ca în această perioadă, să solicite informaţii/ relaţii cu privire la drepturile încasate sau la temeiurile legale în baza cărora a fost remunerat“, au precizat reprezentanţii IGPR, după cum transmite sursa citată.

Judecătorii i-au dat dreptate polițistului

Tocmai prescripţia termenului de acţiune de trei ani a fost argumentul invocat de reprezentanţii IGPR în faţa magistraţilor pentru a cere respingerea plângerii polițistului.

Cu toate acestea, judecătorii au respins excepţia prescrierii dreptului de acţiune, afirmând că IGPR ar fi trebuit să demonstreze că i-a adus la cunoştinţă polițistului prevederile hotărârii de guvern printr-o fişă de consultare. În plus, nu i se poate imputa acestuia necunoaşterea legii, atâta timp cât hotărârea de guvern nu fusese publicată în Monitorul Oficial, „comunicarea“ oprindu-se la nivelul conducerii instituţiei.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.