Tarom scoate la vânzare bilete la preţuri reduse

Tarom scoate la vânzare bilete la preţuri reduse
Publicat de CAPITAL la 3 noiembrie 2011, 10:19

Tarom scoate la vânzare, din 3 noiembrie 2011, bilete de avion pentru 19 destinaţii externe, la tarife începând de la 130 de euro, cu toate taxele incluse pentru un bilet dus – întors la achiziţionarea de pe site-ul companiei sau din agenţiile acesteia.

Potrivit unui comunicat al companiei, "Maratonul de Iarnă" este valabil pentru călătoriile dus – întors pentru următoarele destinaţii cu plecare din Bucureşti către: Amman, Amsterdam, Atena, Beirut, Barcelona, Budapesta, Belgrad, Cairo, Frankfurt (plecare şi din Cluj), Viena (plecare şi din Cluj), Larnaca, Londra, Lyon, Madrid, Munchen, Roma, Paris, Salonic, Sofia. Perioada de achiziţie a biletelor este între 3 noiembrie şi 30 noiembrie 2011, iar perioada de călătorie este între 3 noiembrie şi 10 decembrie 2011. Tarom precizează că numărul de locuri este limitat.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Compania Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010, oferind astfel pasagerilor săi acces la mai multe destinaţii şi conexiuni. Tarom este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993 şi a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA) din 2000.

Tarom a transportat 2,2 milioane de pasageri în anul 2010 şi operează către 54 de destinaţii în sezonul de iarnă 2011 – 2012.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.