Surpriză în bugetul pe 2016: Banii pentru biserici se duc pe reabilitarea școlilor. Reacția Patriarhiei

Surpriză în bugetul pe 2016 al Secretariatului General al Guvernului. Acesta nu mai include bani pentru biserici, după ce în acest an au fost alocate de SGG pentru lăcașuri de cult peste 177 milioane de lei. Asta înseamnă că nu vor mai fi daţi bani de la buget nici pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

Decizia nu este însă pe placul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, care speră ca lucrurile să se schimbe în Parlament.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat, potrivit Digi24: Vorbim despre un proiect, un proiect nu înseamnă o lege finală. Este o veste care nu ne poate bucura, dar considerăm că construcţiile începute, inclusiv proiectul Catedralei naţionale va putea fi continuat, întrucât conform legii Catedralei din 2005, fondurile alocate pentru această importantă construcţie nu provin doar din partea statului, în primul rând sunt fonduri alocate de Biserică, alocate prin donaţiile credincioşilor şi în ultimul rând din partea instituţiilor statului. Proiectele aflate în derulare în acest moment în cadrul Patriarhiei Române nu vor stopate, cel mult procesul de edificare al lor va fi unul evident afectat, dar în niciun caz stopat.

De altfel, stoparea finanţării bisericilor din bani publici a fost una dintre solicitările protestatarilor care au ieşit în stradă în urmă cu o lună. Ei au mai cerut şi impozitarea averilor bisericeşti. Asta în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română deţine aproape 80.000 de hectare de teren agricol şi păduri, dar şi numeroase restaurante, hoteluri, ferme şi fabrici. Patriarhul D