La varsta la care alti tineri isi petrec timpul mai mult prin baruri si discoteci, surorile Cristina si Iulia puneau pe picioare afaceri.
Pentru Cristina au trecut de atunci sapte ani, in prezent ea fiind, la doar 28 de ani, proprietara unei fabrici de marochinarie si a mai multor magazine de tesaturi. Musette este numele produselor sale, o marca ce a reusit sa se impuna in moda romaneasca si europeana. Acest nume s-a facut cunoscut mai intai in lumea marilor creatori romani de moda, care isi achizitioneaza tesaturile in special de la magazinele Cristinei. O data cu aparitia pe piata, in toamna anului trecut, a gentilor, curelelor si portofelelor din piele – Musette, aceasta marca a ajuns sa fie cunoscuta si de multe alte persoane din Romania, in special femei. Cifra de afaceri realizata, un milion de dolari pe an, dovedeste succesul business-ului Cristinei.
Sora ei, mai mica cu doi ani, Iulia, are o fabrica de confectii pentru copii si adolescenti – Eross. Are vanzari de 500 milioane lei pe luna. „Ea face toate experimentele cerute de mine in materie de creatie”, ne spune zambind Cristina.
Talentul vine din familie
Studii de specialitate nu au la baza, dar cand le auzi vorbind despre ceea ce fac, iti dai seama cat de hotarate si pasionate sunt. Cristina este studenta la Drept, iar Iulia nu a fost interesata sa urmeze o facultate. De unde totusi interesul lor pentru moda? De unde talentul de a crea modele? Totul vine din familie. Bunicul lor, Osias Gross, de meserie tehnolog in tesaturi, a fost proprietarul unei fabrici de tesaturi. Mama lor a continuat traditia, specializandu-se tot in domeniul tesaturilor. Dupa cum ne-a marturisit Cristina, mama ei a fost prima femeie din Romania care a realizat blana Jackard (din fibra nerasucita). Un rol important in pornirea afacerii Musette au avut-o si alti membri de familie. Sotul Cristinei, Roberto Batlan, este partenerul ei de afaceri, cu care imparte munca in mod egal. De asemenea, tatal lui Roberto, Alexandru Batlan, este si el un specialist in domeniu. A avut la viata lui una dintre cele mai mari case de croitorie de lux din Romania si Europa.
Si pentru Iulia, afacerea a ramas in familie. Aurelian, specialist in electrotehnica, este partenerul ei de viata, dar si in afaceri.