ADN-ul său va rămâne imprimat în tot ceea ce compania Apple va dezvolta în continuare şi cred că influenţa lui va continua să fie simţită pentru mult timp de acum înainte.
Sergiu Biriş este cofondator şi director general Trilulilu.

A absolvit, în 2006, Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca, secţia Management, după care a urmat şi un masterat în Publicitate la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca. Primul contact cu Internetul l-a avut în anul 2000 când a început să lucreze ca designer freelancer, după care doi ani mai târziu a înfiinţat propria agenţie de web design & development. A condus personal afacerea, acumulând astfel ani importanţi de experienţă în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea de proiecte online. În 2007, a lansat Trilulilu, cel mai de succes proiect de până acum. Site-ul a ajuns în primele trei site-uri româneşti ca trafic la mai puţin de trei ani de la lansare. Trilulilu a câştigat diverse premii, printre care cel mai bun site de Divertisment şi Timp Liber la festivalul Internetics 2007 sau Cel mai bun site de User Generated Content la Webstock în 2008.