‘Guvernul a încălcat convenţia colectivă cu privire la concediile cu plată şi trebuie să achite sumele restante în termen de 30 de zile’, a ordonat cea mai înaltă instanţă slovenă care se ocupă de litigiile de muncă şi problemele sociale, cu sediul al Ljubljana, capitala fostei republici iugoslave în prezent membră a UE.

Sindicatul din învăţământ a sesizat justiţia anul trecut după ce guvernul a tăiat, în cadrul politicii sale de austeritate, cea de-a 13-a lună de concediu plătit al salariaţilor din sistemul bugetar, cu o valoare individuală de aproximativ 670 de euro.

Ministrul de interne, Gregor Virant, principalul interlocutor al sindicatului funcţionarilor, a apreciat că această situaţie ‘reprezintă o nouă lovitură dată finanţelor publice’ ale Sloveniei.

‘(…) Asta va reprezenta cheltuieli suplimentare în valoare de 50 de milioane de euro’, a continuat el în cursul unui interviu acordat postului naţional de radio.

Slovenia, considerată pe pieţele financiare ca următoarea ţară din zona euro care va solicita un pachet de asistenţă financiară, urmează să prezinte până la 9 mai Uniunii Europene un plan de acţiune pentru lupta împotriva crizei economice, a anunţat vineri premierul Alenka Bratusek.

În paralel, guvernul său de coaliţie de centru-stânga va propune în parlament, în următoarele două săptămâni, un proiect de privatizare a ‘una sau două mari întreprinderi de stat’, ‘deoarece această măsură ar transmite un mesaj pozitiv pieţelor internaţionale’, a mai anunţat ea.

Miercuri, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia economică din Spania şi Slovenia şi le-a cerut acestor două ţări din zona euro să elaboreze şi să-i prezinte un program de stabilitate pentru corectarea acestor dezechilibre, considerate excesive.

Slovenia va avea nevoie de mai mult de doi ani, cât estimase precedentul guvern, pentru a reduce deficitul public care a ajuns la 3,7% din PIB în 2012. Comisia Europeană prognozează că în acest an deficitul public al acestei ţări va urca la 5,1% din PIB.

Precedentul guvern, conservator, a fost răsturnat de la putere, la 27 februarie, cu ajutorul unei moţiuni de cenzură votate în parlament, ca urmare a acuzaţiilor de corupţie la adresa premierului Janez Jansa şi manifestaţiilor masive împotriva măsurilor de austeritate impuse şi a corupţiei elitei politice.
Sursa: Agerpres