SRI: Peste 70% din buget – cheltuieli de personal; Serviciul mai are şi alte atribuţii dincolo de Intellgence

Peste 70% din bugetul Serviciului Român de Informaţii merge către cheltuieli de personal - pensii şi salarii, iar pe lângă munca de intelligence, Serviciul mai are şi alte atribuţii, cum ar fi transportul corespondenţei sau controlul de securitate la aeroporturi, precizează Biroul de Presă al SRI.

Potrivit sursei citate, pe zona de control de securitate în aeroporturi merge circa 10% din bugetul instituţiei. De asemenea, adaugă aceeaşi sursă, în bugetul SRI intră şi pensiile celor de la fosta Direcţie de Informatii Externe, actualul SIE.

"SRI transportă corespondenţa clasificată naţională NATO-UE, dar şi corespondenţa oficială neclasificată adresată reciproc între autorităţile şi instituţiile publice, centrale şi locale, precum şi între acestea şi unităţile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale. 7% din bugetul SRI este destinat transportului de documente între toate instituţiile statului. Însă, mai puţin de 10% dintre acestea sunt documente clasificate. Restul, sunt documente oficiale neclasificate", se mai arată în precizarea SRI. AGERPRES