Conform EFE, decizia, care presupune că există posibilitatea de 50% ca ratingurile acestor bănci să fie reduse în următoarele 90 de zile, este urmarea analizei privind o posibilă retrogradare a ratingurilor unui număr de 15 dintre cele 17 state din zona euro, a explicat S&P într-un comunicat.
Această avertizare a fost făcută în acelaşi timp cu cea privind punerea sub supraveghere cu implicaţii negative a ratingului „AAA” pentru datoria pe termen lung a Uniunii Europene. Calificativele Austriei, Belgiei, Finlandei, Germaniei, Olandei şi Luxemburgului ar putea fi reduse cu o treaptă, iar cele ale Estoniei, Irlandei, Franţei, Italiei, Maltei, Portugaliei, Slovaciei şi Spaniei cu până la două trepte.
S&P a precizat că, odată ce se rezolvă analiza privind ratingul pentru datoria suverană a acestor ţări, va decide şi rezultatele privind supravegherea sub care a situat marile bănci europene. Printre băncile aflate în vizorul agenţiei americane de evaluare se află băncile franceze BNP Paribas, care în prezent are ratingul „AA-”, BNP Paribas – „AA-”, Credit Agricole – „A+”, Societe Generale –„A+” şi BPCE – „A+”. De asemenea, ar putea fi reduse ratingurile băncilor germane Deutsche Bank („A+”), Deutsche PostBank („A”) şi Commerzbank („A”). Alte mari entităţi financiare din zona euro care ar putea fi afectate de decizia Standard & Poor’s sunt cele italiene UniCredit SpA („A”) şi Intesa Sanpaolo („A”).
Anunţul S&P a venit cu numai o zi înainte ca Autoritatea Bancară Europeană (EBA) să divulge noi cerinţe de capital pentru băncile europene, dar şi recomandările sale şi rezultatele finale ale procesului de recapitalizare la care a supus băncile europene.
Sursa: Agerpres