Sony a lansat un serviciu de clipuri video la cerere

Sony a lansat un serviciu de clipuri video la cerere
Publicat de CAPITAL la 8 decembrie 2011, 15:47

Sony România a lansat „Experienţa 3D”, un nou serviciu gratuit de streaming video la cerere, oferind o serie de clipuri promoţionale şi conţinut trial în 3D.

Serviciul este disponibil începând cu data de 6 decembrie 2011 pentru toţi utilizatorii de televizoare LCD Sony Bravia, playere Sony Blu-ray Disc compatibile 3D şi sisteme Home Theater Blu-ray Disc, imediat după achiziţionare şi fără înregistrare.

"Experienţa 3D" va oferi acces instantaneu la o gamă exhaustivă de clipuri şi conţinut trial 3D dintr-o varietate de genuri, incluzând filme, muzică, sport şi documentare.

 În momentul lansării, platforma dispune de aproximativ 50 de titluri. Conţinutul disponibil prin acest serviciu va include scene din "Harry Potter and the Deathly Hallows – Părţile 1 şi 2", clipuri trailer ale filmelor precum "The Amazing Spider-Man" şi "Arthur Christmas" în 3D, precum şi videoclipuri muzicale promoţionale 3D.  

Scene ale Turneului de Tenis Wimbledon 2011 în 3D sunt de asemenea disponibile. Mai mult, Sony plănuieşte să extindă conţinutul şi să promoveze “Experienţa 3D” printre producătorii de conţinut drept un forum prin care aceştia pot prezenta publicului larg oferta lor 3D.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.