În perioada octombrie-decembrie 2011 profitul net a scăzut la 100 milioane de euro (131 milioane de dolari), de la 874 milioane de euro în perioada similară din 2010, în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 190 milioane de euro. Profitul operaţional a ajuns la 534 milioane de euro, de la 1,32 miliarde de euro în trimestrul patru din 2010, după deprecierea cu 75% a obligaţiunilor suverane elene deţinute.

Totuşi a doua bancă din Franţa a informat că a îndeplinit la 31 decembrie 2011 noile cerinţe Basel III privind capitalul, cu şase luni mai devreme, înregistrând un indice de bază de rang 1 (Core Tier 1 ratio) de 9%.

Divizia de investiţii a SocGen a înregistrat pierderi de 482 milioane de euro deoarece criza datoriilor din Europa a afectat tranzacţiile, iar banca a vândut şi a depreciat activele cu probleme.

Băncile franceze sunt afectate de criza datoriilor din Europa deoarece deţin datorie publică şi privată de 620 miliarde de dolari în Grecia, Portugalia, Irlanda, Italia şi Spania, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS).
Din cauza pierderilor înregistrate în Grecia, principalele bănci din Franţa, BNP Paribas, Societe Generale SA şi Credit Agricole SA, au renunţat la active de aproximativ 300 miliarde de euro şi au redus cel puţin 5.600 de locuri de muncă pentru a face faţă noilor reglementări privind capitalul.

Societe Generale şi Credit Agricole deţin subsidiare neprofitabile în Grecia.

Şi rivala BNP Paribas a anunţat scăderea profitului în trimestrul patru din 2011 cu 51%, din cauza deprecierii obligaţiunilor elene deţinute. Banca ‘a reuşit să gestioneze impactul crizei de pe pieţele financiare şi monetare’, a afirmat directorul general Jean- Laurent Bonnafe, adăugând că BNP Paribas este ‘bine poziţionată’ pentru a continua finanţarea clienţilor, după deprecierea cu 75% a obligaţiunilor suverane elene deţinute.

Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi cheie: Retail banking şi servicii financiare, Global Investment Management & Services, Corporate & Investment Banking.

În România, BRD-Groupe Societé Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la Bursa de Valori Bucureşti.
SURSA: Agerpres