După ce a fost umilită la Roland Garros, Simona Halep are parte de același tratament și la la US Open. Dacă la Paris a fost trimisă să joace și pe terenuri de antrenament, în timp ce pe arena centrală evoluau jucătoare ce nu erau nici măcar în top 10, și în SUA, Halep are interzis pe stadionul central. Noua arenă Louis Armstrong de la Flushing Meadows a fost inaugurată în această săptămână cu un meci demonstrativ de dublu, dar Simona Halep va disputa prima partidă oficială pe stadionul de 14.000 de locuri, cu acoperiş retractabil.

Luni, de la ora 18.00, liderul WTA va da piept cu Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, în primul tur al ultimului grand slam al anului, scrie news.ro.

Pe Arthur Ashe Stadium, principalul teren de la Corona Park, cu peste 23.000 de locuri capacitate, vor evolua în prima zi a US Open surorile Serena şi Venus Williams şi liderul ATP, Rafael Nadal. Ziua va fi deschisă aici de „derbiul” turului I al tabloului masculin, Stan Wawrinka – Grigor Dimitrov.

Tot luni, de la ora 18.00, Irina Begu, locul 58 WTA, va evolua cu americanca Jennifer Brady, locul 66 WTA, pe terenul 7.

Ana Bogdan, locul 74 WTA, va da piept în primul tur cu Marie Bouzkova din Cehia, locul 171, venită din calificări, în ultimul meci al zilei de luni, pe terenul 8.

Marţi, va intra în competiţie singurul român de pe tabloul masculin, Marius Copil, locul 82 ATP. El va evolua, pe Grandstand, în al doilea meci al zilei (primul, o întâlnire feminină, de la ora 18.00), cu croatul Marin Cilici, locul 7 ATP.

Organizatorii nu au anunţat încă orele partidelor pe care le vor juca, marţi, în primul tur, Mihaela Buzărnescu, locul 20 WTA, Sorana Cîrstea, locul 52 WTA, şi Monica Niculescu, locul 61 WTA.

Te-ar putea interesa și: