Simona Halep nu va participa la US Open din cauza riscurilor pandemiei
Anunțul a fost postat chiar de jucătoare pe contul ei de Twitter, românca alăturându-se astfel altor cinci jucătoare din top 10 care au luat această decizie în privința turneului din Statele Unite, în ciuda eforturilor Federației de tenis americane și WTA de a organiza turneul în siguranță.
Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunţat luni pe Twitter că nu va participa la turneul de US Open din cauza riscurilor sanitare legate de pandemia de COVID-19.
„După ce am analizat toţi factorii şi ţinând cont de circumstanţele excepţionale cu care ne confruntăm, am decis să nu merg la New York pentru a juca la US Open. Am spus întotdeauna că voi pune sănătatea pe primul loc, de aceea prefer să rămân să mă antrenez în Europa. Ştiu că Federaţia americană de tenis şi WTA au muncit mult ca să organizeze turneul în siguranţă şi le doresc succes tuturor participanţilor”, a scris Simona Halep pe Twitter, a doua zi după victoria sa în turneul de la Praga.
Halep este a şasea jucătoare din Top 10 WTA ce renunţă la turneul de la US Open după Ashleigh Barty (Nr.1), Elina Svitolina (Nr.5), Bianca Andreescu (Nr.6), deţinătoarea titlului, Kiki Bertens (Nr.7) şi Belinda Bencic (Nr.8), notează AFP.
Halep, în vârstă de 28 de ani, a câştigat până acum două turnee de Mare Şlem, Roland Garros în 2018 şi Wimbledon în 2019. Cel mai bun rezultat al său la US Open a fost o semifinală, în 2015.
Românca are 21 de titluri cucerite în carieră şi este a cincea ca număr de trofee dintre jucătoarele active, după Serena Williams (73), Venus Williams (49), Kim Clijsters (41), Petra Kvitova (27), devansând-o pe Victoria Azarenka (20).
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




