După ce a a condus 18 ani compania de construcții Vega 93, înființată în 1993, cu afaceri de circa 88 milioane de euro în 2009, Corneliu Istrate consideră că a sosit momentul să predea frâiele afacerii copiilor săi, Ionuț Istrate și Anca Lefter.
„Nu mai am nimic pe numele meu, am cesionat tot ce aveam copiilor, începând cu 1 iulie 2010. Amândoi au părți egale din afacere. Este momentul lor acum”, a subliniat omul de afaceri de 54 de ani, creditat cu o avere de 85- 90 milioane euro în TOP 300 Capital de anul trecut. Cu această avere, omul de afaceri ocupa locul 73.
Însă, chiar dacă a renunțat să se implice direct în business-ul care l-a consacrat, Corneliu Istrate supraveghează atent evoluția financiară a firmelor sale. Potrivit acestuia, anul trecut, afacerile au fost doar puțin sub nivelul din 2009, iar compania a reușit să facă față crizei și datorită faptului că s-a concentrat mai mult pe lucrări de infrastructură.
Vega Trade, la care Istrate deținea, potrivit Recom, 50% din acțiuni, a fost înființată ca și societate de pază, dar nu a avut niciodată activitate, a mai dezvăluit omul de afaceri.