Sentință în premieră: A câștigat 40.000 de euro pentru că se plictisea la muncă!

Sentință în premieră pentru Justiția din Franța, care a recunoscut sindromul boreout sau plictiseala la job. Bore-out este fenomenul opus burn-out și definește o formă intensă de oboseală provocată de absența sarcinilor de serviciu. O companie de parfumuri va fi obligată să plătească 40.000 de euro despăgubiri pentru hărțuire morală din cauza lipsei de sarcini.

În urmă cu 6 ani, Frédéric Desnard și-a dat fostul angajator în judecată din cauza slujbei plictisitoare care a dus la grave probleme emoționale și de sănătate. Potrivit Le Monde, Frédéric Desnard lucra pentru compania franceză Interparfums, specializată în distribuția de parfumuri cu licență.

„Eram dl. Soluție, de la repararea lămpilor arse la supravegherea anumitor contracte sau a cheltuielilor de deplasare. Am avut mult mai puține sarcini de îndeplinit deoarece asistentele din direcția care îmi încredința misiuni au început să le facă ele însele. Fiecare încerca să justifice importanța postului său”, povestea, în 2018, Frédéric Desnard.

Acesta fusese numit „director de serviciu general” și susține că ajunsese de la zile în care lucra din plin la o muncă efectivă între 20 și 40 de minute pe zi. Șefii lui i-au spus chiar la un moment dat să se ducă acasă și să vină când îl vor chema. Dar acesta nu a mai fost chemat înapoi și a fost concediat în cele din urmă în 2014.

Tribunalul din Paris specializat în dreptul Muncii a considerat în 2018 că este posibil să se „prezume existența unei hărțuiri morale” care a antrenat alterarea „sănătăți sale fizice și mentale”, decizie ce a fost atacată la instanța superioară.

Curtea de Apel din Paris a decis săptămâna trecută că fostul angajat este îndreptățit la despăgubiri, deschizând astfel calea către recunoașterea oficială a fenomenului de boreout. Conform spuselor avocatului lui Desnard, sindromul „boreout” este o formă de hărțuire.

„Acesta poate fi definit ca o epuizare morală din cauza lipsei totale de sarcini și vine cu un sentiment de rușine de a fi plătit pentru a nu face nimic”, a explicat avocatul.