Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a fost testat joi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, fără a prezenta simptomele bolii, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

„Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situaţie, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare într-un spaţiu special destinat la sediul MApN, de unde îşi exercită în continuare atribuţiile funcţionale”, precizează Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă publicat joi.

Ministrul Apărării, intrat în izolare

Potrivit sursei citate, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost testat negativ tot joi, însă, din motive de precauţie, a intrat de asemenea în izolare la sediul MApN, urmând a fi retestat în 72 de ore.

Statul Major al Apărării asigură conducerea, organizarea, planificarea şi operaţionalizarea forţelor, ridicarea graduală a capacităţii de luptă şi mobilizarea armatei, conducerea operaţiilor întrunite, antrenarea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de bază şi de specialitate a personalului militar în activitate şi în rezervă, managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, informatică, supraveghere, recunoaştere, logistică şi infrastructură, desfăşurarea relaţiilor militare internaţionale, asistenţa religioasă în Ministerul Apărării Naţionale şi încheierea înţelegerilor tehnice cu armatele altor state, promovarea valorilor specifice culturii militare şi educaţiei civice.

Militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată

Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.

În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei.

La nivelul NATO şi al Uniunii Europene, şeful Statului Major al Apărării este membru al Comitetului Militar al NATO (NATO-MC), respectiv, al Comitetului Militar al UE (EUMC).