Şeful Raiffeisen Leasing: „Piaţa de leasing a scăzut cu peste 9% în 2913, în ciuda creşterii record a PIB”
Creşterea economică record raportata anul trecut nu a împiedicat declinul pieţei de leasing, care s-a contractat cu peste 9%, la 1,124 miliarde de euro, a declarat, la Sinaia, preşedintele Raiffeisen Leasing, Felix Daniliuc.
Scăderea puternică a pieţei din 2012 a venit după o creştere cu 2% în 2012 şi un avans de 18% în 2011. Un declin mai puternic decât anul trecut s-a mai înregistrat în 2010, când piaţa de leasing s-a contractat cu 12%.
Afacerile firmelor de leasing se bazează în proporţie covârşitoare – 70% – pe finanţările pentru vehicule, iar piata auto a indicat un declin accentuat anul trecut în ceea ce priveşte înmatriculările de maşini noi.
În scădere a fost şi segmentul echipamentelor de prelucrare, care îşi adjudecă 24% din piata de leasing, alte 4 procente de piaţă fiind atribuite sectorului imobiliar. "Nici lucările de infrastructura nu au mers bine anul trecut, iar leasingul are aşteptări din aceasta zonă", a mai arătat Daniliuc.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





