Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, în cadrul emisiunii Capital TV, că săptămâna aceasta se inaugurează cei 15 km de autostradă din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Specialiştii ­CNAIR s-au dus pentru a treia oară pe șantier să verifice lucrările pentru a se asigura că se va circula în condiții de siguranță. Asta după ce, la jumătatea lunii februarie, o comisie a constatat că Salini Impregilo, constructorul sectorului de drum, avea de realizat încă 3.000 de metri de șanț pentru scurgerea apelor. Cum italienii sunt cei care au lucrat și la Sibiu-Orăştie, celebra autostradă demolată, șefii de la CNAIR suflă şi în iaurt. În plus, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut constructorilor să prelungească perioada de garanție a lucrărilor de la 4 la 8 ani. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, cu o lungime de 28 km, este construit de către Asocierea Salini Impregilo-Secol. Valoarea contractului este de 562 milioane de lei, fără TVA, 478 milioane de lei (85%) fiind bani din fonduri europene.

Pariul noii guvernări

Întrebat care sunt prioritățile Companiei Naţionale de Administrare a Infra­s­tructurii Rutiere, directorul companiei de drumuri a precizat că autostrada Sibiu-Pitești, circulația pe Valea Prahovei și centura Capitalei sunt cele mai importante proiecte. „Se vor deschide traficului 90 km de autostradă în 2016. Vor fi inaugurate lotul 2 Lugoj-Deva, lotul 3 Lugoj-Deva și o porțiune din lotul 4, dar și loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda, aproximativ 9 km din autostrada Transilvania și intrarea autostrăzii București-Ploiești în Capitală“, a declarat Ștefan Ioniță, directorul general al CNAIR. După ce anul trecut proiectele privind fluidizarea traficului pe Valea Prahovei au fost abandonate de guvernul Cioloș, oficialii CNAIR ne-au explicat că anul acesta încep lucrările pentru construcția centurilor orașelor Comarnic și Bușteni. „Fluidizarea traficului pe DN1 se realizează, ca soluție provizorie, prin construcția a două variante ocolitoare în Comarnic și Bușteni. Am dat curs procedurilor, iar anul acesta vom avea constructori pentru cele două centuri. Pentru fluidizarea traficului pe centura de sud ale Capitalei se constuiesc pasaje la Domnești, Berceni și Popești Leordeni și urmează licitația pentru proietare și execuția centurii de sud cu profil de autostradă. La jumătatea anului se finalizează lucrările de lărgire la patru benzi a centurii de nord, porțiunea dintre DN 7 și autostrada București-Pitești“, a promis Ștefan Ioniță, care a mai dat o veste bună șoferilor. Chiar dacă pe mai multe loturi ale autostrăzii Comarnic-Brașov este nevoie de completarea studiilor de fezabilitate, cel puțin pe un tronson pot să înceapă lucrările. „Avem în acest moment în procedură de achiziție publică lotul 5, sper să avem comunicarea unui câștigător al licitației în luna aprilie. Vorbim despre sectorul Brașov-Râșnov și sectorul de legătură la DN 73“,  încheie directorul CNAIR.

Fluidizarea traficului pe DN1 se realizează, ca soluție provizorie, prin construcția a două variante ocolitoare în Comarnic și Bușteni. Am dat curs procedurilor, iar anul acesta vom avea constructori pentru cele două centuri.
Ștefan Ioniță, șef CNAIR

✔ A1 Lugoj – Deva, Lot: 2-15 km
✔ A1 Lugoj – Deva, Lot: 3-21,141 km
✔ A1 Lugoj – Deva, Lotul 4: 10,2 km
✔ A3 Cluj Vest (Gilău) – Nădășelu: 8,9 km
✔ A10 Sebeș – Turda, Lot 3: 12,5 km
✔ A10 Sebeș – Turda, Lot 4: 17 km
✔ A3 București-Ploiești: 6,5 km