Şedinţă solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Unirii Principatelor. Participă premierul Boc, dar lipsesc parlamentarii Opoziţiei

Şedinţă solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Unirii Principatelor. Participă premierul Boc, dar lipsesc parlamentarii Opoziţiei
Publicat de CAPITAL la 24 ianuarie 2012, 12:02

Premierul Emil Boc participă la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor.

Astfel, Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunite marţi în şedinţă comună consacrată zilei de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Tării Româneşti cu Moldova, şedinţă la care participă şi miniştrii Traian Igaş, Valeriu Tabără, Sulfina Barbu.
În schimb, parlamentarii USL au anunţat încă de luni că nu vor fi prezenţi, astfel încât la şedinţă sunt prezenţi doar parlamentari din Coaliţia de guvernare.
În mesajul transmis cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor, premierul îndeamnă la “unitate”. “Marcăm astăzi 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, etapă crucială pentru evoluţia României moderne şi, totodată, un bun prilej să reflectăm asupra unor valori fundamentale. Acum, la fel ca în urma cu 153 de ani, este nevoie de unitate pentru a apăra interesele României. Noi, românii, am fost uniţi în jurul idealurilor naţionale şi în jurul interesului ţării în toate momentele de cotitură ale istoriei. Un arc peste timp ne dovedeşte perenitatea şi actualitatea acestei valori”, a arătat Boc.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.