Guvernul discută astăzi proiectul de ordonanță rpivind legea plafoanelor. În forma sa inițială, care permitea majorarea deficitului bugetar pentru a permite plata alocațiilor, legea a fost contestată la CCR de președintele Iohannis.

În februarie, Camera Deputaţilor a modificat legea plafoanelor şi a majorat deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76% din PIB, pentru a susţine financiar creşterea alocaţiilor pentru copii. Modificarea legii nu a respectat însă rigoriile Constituţiei, potrivit deciziei CCR la o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis.

După ce legea plafoanelor este corectată. Parlamentul va dezbate cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea bugetului.

Nu este prima încercare a Guvernului de a adopta acest act normativ. Cabinetul Dancilă a fost convocat în şedinţă şi luni, dar nu a putut corecta legea pentru că proiectul nu avea avizul Consiliului Economic şi Social, un aviz consultativ, dar obligatoriu, explică Realitatea.