Nu contează că avioanele sunt pline, ci important este cine vine cu aceste zboruri – a comentat președintele Asociației Confcommercio, David Sermoneta, referitor la faptul că de la începutul săptămânii, pe aeroportul Fiumicino din capitala italiană a crescut numărul pasagerilor care vin din străinătate, conform Radio România Actualități.

Sermoneta consideră că, lipsind turismul de calitate, cel care cheltuie, Roma nu poate câștiga. ”Dacă eliminăm vizitatorii ruși și americani, în condițiile în care zborurile dinspre Rusia și Statele Unite sunt blocate, eliminăm cea mai mare parte a activității noastre. Rămân chinezii, dar reprezintă prea puțin ca să se poate evita o criza”, consideră președintele Confcommercio, David Sermoneta.

Față de cei 300.000 de călători care ajungeau în urmă cu patru luni înainte de începerea pandemiei în capitala italiană, astăzi abia se atinge o medie de 1.000 de pasageri, acesta fiind sectorul care până în 2019 se mândrea cu o cifră de afaceri de peste 25 de miliarde de euro. Potrivit președintelui asociației Federalberghi, Giuseppe Roscioli, 10-15% dintre hotelurile deschise în luna iunie sunt ocupate și nu sunt suficiente doar câteva zboare în plus pentru a schimba situația.

Un număr scăzut de hoteluri și-au reluat activitatea

Tocmai de aceea la Roma și-au reluat activitatea până în prezent 170 de hoteluri din cele 1200 existente. Este încă prea devreme să se deschidă și altele – a mai comentat Roscioli, completând că nu este surprinzător deloc faptul că foarte multe structuri de cazare au decis să rămână închise și în august sau chiar și mai mult de atât, în septembrie și octombrie. Preconizăm că o reluare masivă a activității se va înregistra abia în martie 2021 – a  mai subliniat președintele Federalberghi, Giuseppe Roscioli.

Situația este dezastruoasă și în cazul magazinelor și a restaurantelor din centrul Romei, la fel și din alte orașe turistice ca Florența sau Veneția. Majoritatea au rămas închise, unele chiar definitiv, în condițiile în care proprietarii nu reușesc să plătească chiriile pe șase luni în care nu s-a lucrat deloc.

Turiștii italieni – singurii care se deplasează dintr-o parte în alta a peninsulei – nu frecventează în general aceste localuri, ci le preferă pe cele din afara zonelor centrale. Până în prezent, în Italia au ajuns doar vizitatori din vecinătate: Franța, Austria și Germania, însă aceștia nu cheltuie la fel de mult ca cei din Rusia și Statele Unite ale Americii. Numai în 2019, potrivit datelor prezentate de Banca d’Italia, americanii au cheltuit peste 5,5 miliarde de euro, cu aproape 40 de milioane de rezervări în structuri de cazare.

Rușii, în schimb, au cheltuit aproximativ 170 de euro pe zi, în vreme ce medie altor turiști străini aflați în vacanță în Italia este mai mică de 120 de euro zilnic. În total, cheltuielile pentru turism anul trecut au fost de 84 de miliarde de euro, din care 44 din partea oaspeților străini, motiv pentru care se prevede că pierderile din acest an ale Italiei vor fi de aproape 70 de miliarde de euro.