Conform deciziei Penitenciarului Rahova, interlopul a fost un deținut model. Inițial, Emi Pian fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare deoarece dădea bani cu camătă jucătorilor de barbut. Totuși, pe motiv că a lucrat la Protecția Animalelor, interlopul a covins instanța din prima că merită să fie liber.

Trebuie menționat că dacă nu ar fi făcut cerere de liberare condiţionată, acesta ar fi ieșit din închisoare abia în ianuarie 2021.

Conform unei înregistrări dintre Emi Pian şi un bărbat căruia îi împrumutase 5.000 de euro, interlopul a luat mașina acestuia drept garanția și a refuzat să o dea înapoi până nu își primește datoria.

„Îi dau foc la mașina asta, n-o dau nimănui! Pentru că sunt banii lui Zabar și ai lui Sentimentu, ai auzit?”, spunea Emi Pian în înregistrarea respectivă, potrivit libertatea.ro

„Du-te și pune-ți Porsche-ul amanet, adă-mi banii și vino de ia-ți mașina!”, transmitea interlopul în aceeași înregistre.

Un împrumut de 23.000 de euro

În decembrie 2015, interlopul i-a dat 23.000 de euro unui bărbat care-şi pierduse banii într-un cazinou din București şi voia să-i recupereze la ruletă.

A doua zi, cel împrumutat a fost nevoit să scoată din bancă 26.000 de euro pe care i-a trimis lui Emi Pian. Din această sumă reiese că diferenţa de 3.000 de euro a fost dobânda percepută de interlop.