Surse: Sebastian Ghiţă vizat într-un nou dosar la DNA Ploieşti, cu mită de peste 50 milioane de euro
Fostul deputat Sebastian Ghită este vizat într-un nou dosar al DNA Ploieşti, surse judiciare declarând că mita în acest dosar depăşeşte suma de 50 milioane de euro.
Sursele citate au precizat că Ghiţă ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la firme controlate de el, banii fiind daţi unor miniştri sau funcţionari pentru ca aceştia din urmă să atribuie contracte societăţilor controlate de Ghiţă.
Procurorii DNA fac cercetări în acest dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, au precizat sursele menţionate.
La această oră cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, şi omul de afaceri Bogdan Padiu, care controlează Grupul TEAMNET, sunt audiaţi la DNA Ploieşti.
Aceştia au fost aduşi cu mandat. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





