Sebastian Burduja a fost distins cu premiul Emerging Global Leader Award 2025
Sebastian Burduja, actualul ministru al Energiei, a fost distins cu premiul Emerging Global Leader Award 2025, oferit de renumita Harvard Kennedy School. Prin această recunoaștere, Burduja devine primul român care primește acest titlu, acordat anual unui absolvent sub 40 de ani pentru contribuții excepționale în domeniul serviciului public.
„Sunt deosebit de onorat să primesc Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award 2025”, a transmis Burduja pe pagina sa de Facebook, subliniind importanța validării internaționale a eforturilor sale în România. Distincția, înființată în 2001, este una dintre cele mai importante recunoașteri acordate de Harvard și este dedicată tinerilor lideri care s-au remarcat în domeniul politicilor publice și prin calitățile lor de leadership.

Reprezentanții Harvard Kennedy School au apreciat activitatea lui Burduja
Reprezentanții Harvard Kennedy School au apreciat activitatea lui Burduja atât din poziția actuală de ministru al Energiei, cât și pentru perioada în care a condus Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. De asemenea, au fost menționate realizările sale din timpul colaborării cu Banca Mondială, unde a lucrat ca expert în Washington.
„Întotdeauna am reprezentat cu mândrie România și am știut că nu suntem cu nimic mai prejos decât cei mai buni studenți din întreaga lume, reuniți la Harvard”, a declarat Burduja, menționând că această recunoaștere nu este doar o onoare, ci și o mare responsabilitate. El și-a exprimat recunoștința față de comunitatea academică a Harvard Kennedy School, colegi, profesori, dar și față de Cristinel Stoica Popa, fost coleg, pentru sprijinul acordat. Totodată, a mulțumit dascălilor din România și sistemului de învățământ care i-au transmis „repere și valori”.
„Această distincție mă onorează și mă obligă să merg mai departe”, a încheiat oficialul român, adăugând că adevărata motivație în slujba publică este binele celor din jur, nu recunoașterea sau premiile.
Această realizare constituie o premieră pentru România și reflectă aprecierea internațională pentru leadershipul și activitatea în domeniul politicilor publice a lui Sebastian Burduja.