Aeroportul din Iaşi ar putea fi vândut unei companii private. Aceste lucru se întâmplă din cauza costurilor mari de întreținere, pe care Consiliul Județean nu le mai poate suporta. Se pare că, mai mulţi investitori din zona arabă s-au arătat deja interesaţi.

Joi, Consiliul Judeţean Iaşi a organizat o ședință în care s-a dezbătut situația aeroportului. Cei prezenți la dezbatere susțin că cea mai bună decizie pare a fi concesiunea.

Directorul Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, susține că în cadrul ședinței s-au pus în discuții mai multe scenarii de dezvoltare ce necesită un plan de investiții pe 10 ani. Acesta a mai precizat că este obligatoriu să se facă un plan pentru a asigura dezvoltarea aeroportului.

„Au existat mai multe scenarii de dezvoltare. De aceea, pentru a face unul pe termen lung, care să ne integreze ca hub regional la nivel european, va trebui să facem un plan de investiţii care să ţină cont de dezvoltarea pe următorii 10 ani. Trebuie să facem un plan pentru a asigura această dezvoltare, fie că vorbim de fonduri europene, împrumuturi bancare sau concesiuni”, a declarat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iaşi, la Digi 24.