Se scumpește alimentul preferat al românilor! Pâinea şi carnea se scumpesc anul acesta, după ce uleiul deja şi-a majorat preţul cu 20%, iar preţul pâinii va creşte şi el cu până la 15% în următoarele luni, avertizează preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro. Cei din domeniu sunt de părere că o creștere a  preţurilor ar fi putut fi evitată, dacă Ministerul Agriculturii ar fi mărit rezerva de cereale a statului.

Pentru că anul agricol 2020 a fost unul extrem de secetos, cerealele au ajuns să atingă preţuri-record. Spre exemplu, tona de grâu de panificaţie s-a scumpit cu 130 de lei în ultimul an şi trece lejer de 1.000 de lei.

Şi porumbul s-a scumpit masiv în aceeaşi perioadă, cu circa 185 de lei pe tonă, iar toate aceste scumpiri se vor reflecta în preţul produselor alimentare de bază, spun specialiştii.

“Uleiul s-a scumpit cu 20%, probabil că pâinea va lua undeva la 10-15% în următoarea perioadă. Şi la carnea de porc vom avea o scumpire. Intervine şi scumpirea combustibilului de la 1 ianuarie”, a spus Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Pro Agro.

E jale de la 1 ianuarie

Preţurile produselor pentru care s-au majorat accizele s-au mărit de la 1 ianuarie 2021. Este vorba despre preţul ţigărilor, carburanţilor şi al energiei electrice. Odată cu Nou An, românii sunt obligaţi să scoată mai mulţi bani din buzunar şi pentru energie electrică. Românii care beneficiază de tariful universal şi nu şi-au schimbat furnizorul se vor trezi cu scumpiri după ce piaţa energiei electrice a fost liberalizată total. Preţul energiei electrice creşte cu până la 26%, potrivit unui calcul făcut de Asociaţia Energie inteligentă.

De la 1 ianuarie 2021, s-au scumpit şi carburanţii, în urma creşterii accizelor. Preţul unui litru de benzină fără plumb creşte cu aproape 6 bani, iar un litru de benzină cu plumb se scumpeşte cu peste 6 bani. Şi pentru un litru de motorină trebuie să plătim cu aproape 6 bani mai mult.

Fumătorii au și ei parte de vești proaste. Țigările se scumpesc luna aceasta, iar din aprilie, acciza totală urmează să fie majorată în două etape.