Se schimbă harta Europei: „Obținerea independenței este mai mult ca sigură”. Ce țară se rupe în bucăți
SURSA FOTO: Dreamstime
Chiar dacă obiectivul principal rămâne pentru moment lupta contra pandemiei de coronavirus, națiunea se gândește serios să intre în istorie și are de gând să susțină un al doilea referendum privind independența. Când este planificat să aibă loc acest referendum.
Premierul scoţian Nicola Sturgeon a afirmat sâmbătă că niciodată nu a fost atât de sigură că provincia britanică îşi va obţine independenţa, într-un moment în care Brexitul se pregăteşte să devină realitate de la 1 ianuarie, relatează AFP, conform Agerpres.
„Scoţia este de acum o naţiune pe punctul de a intra în istorie. Independenţa este în mod clar posibilă: cu un obiectiv comun, cu modestie şi multă muncă, nu am fost niciodată atât de sigură că o vom realiza”, a declarat Nicola Sturgeon în deschiderea congresului online al Partidului naţional scoţian (SNP), pe care îl conduce.
Chiar dacă „obiectivul nostru principal trebuie să rămână eliminarea COVID-19 de pe teritoriul nostru, Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce vine după”, a adăugat ea din domiciliul său de la Glasgow.
Aspiraţiile de obţinere a independenţei revin în forţă după modul de gestionare foarte criticat al epidemiei de coronavirus de către Londra.
Este de acum „o opinie susţinută şi majoritară în opinia publică”, potrivit politicienei din Scoţia, pe care un sondaj realizat la începutul lui octombrie de Ipsos Mori o creditează cu o „foarte puternică” susţinere din partea publicului, mulţumit în proporţie de 72% de modul în care a gestionat pandemia.
Un al doilea referendum, în ciuda opoziției Londrei
Formaţiunea sa pare să fie deci într-o poziţie de forţă odată cu apropierea alegerilor locale din mai anul viitor, notează AFP. SNP ar putea câştiga numeroase locuri în parlamentul descentralizat scoţian, însărcinat să ia decizii în materie de educaţie, de sănătate şi de transport.
Nicola Sturgeon a promis în septembrie să fixeze înainte de acest scrutin termenii şi data unui al doilea referendum privind independenţa provinciei britanice, în pofida refuzului Londrei.
Un astfel de scrutin a fost deja organizat în 2014 şi scoţienii au votat în proporţie de 55% pentru a rămâne în Regatul Unit.
Nicola Stugeon susţine însă că Brexit-ul a schimbat datele problemei pentru scoţieni. Provincia britanică a votat masiv în 2016 împotriva ieşirii din UE.
„Poporul scoţian are dreptul de a-şi alege viitorul”, a declarat premierul scoţian. „Întrebarea care li se pune tuturor pentru alegerile din mai este următoarea: cine ar trebui să ia deciziile care ne modelează viitorul?”
Ea le-a transmis colegilor săi de partid „să demonstreze cu sânge rece şi răbdare că Scoţia este gata să-şi ia locul în marea familie a naţiunilor independente”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




