Se pregătește cea mai toxică formulă de guvernare

SURSA FOTO: captura YouTube

Indiferent de rezultatele alegerilor din 6 decembrie, Președintele Klaus Iohannis va încerca să-și facă ”guvernul meu”. Se știe de pe acum că, oricare-ar fi partidul care ar ieși pe primul loc, premierul desemnat va fi Ludovic Orban. ”Guvernul meu” este, bineînțeles, unul liberal, dar, pentru a avea majoritate în Parlament, liberalii ar trebui să intre în alianță cu alte partide.

Prima opțiune este PMP, dacă partidul lui Traian Băsescu va obține mai mult de 5% din voturi. Așadar, PNL este dispus să intre la guvernare alături de cei care, în 2010, au tăiat salariile românilor, au vrut să taie și pensiile și au adoptat cele mai dure măsuri de austeritate. Această alianță, ce-i drept, n-ar fi una împotriva naturii. Majoritatea băsiștilor se află, astăzi, în PNL. Alianța PNL – PMP ar fi capabilă să facă în așa fel încât era băsistă să pară una a prosperității, luând măsuri de austeritate fără precedent. 

A doua opțiune este USR-PLUS. Un partid ai cărui consilieri locali au refuzat să jure pe Biblie. PNL este dispus să intre în alianță cu un partid care, în ultimii ani, a dovedit că nu este capabil de altceva decât de scandaluri și acțiuni de intimidare. În cazul în care USR-PLUS ar fi cooptată la guvernare, ultimul țăran ar trebui să vină la piață cu casă de marcat și să-și plătească taxele online, iar BOR cel mai probabil ar înceta să mai primească finanțare din partea statului. Useriștii se vor grăbi să-și distribuie între ei proiectele cu finanțare europeană și, în rest, vor face niște site-uri pentru a dovedi că au avut o guvernare eficientă. Acesta a fost, de altfel, modelul de ”bună” guvernare al Guvernului Cioloș. 

Evident, nu este exclus ca și alte partide să intre în alianță cu PNL, sporind toxicitatea și gradul de pericol al ”guvernului meu”. Dar, chiar și fără alte partide, un guvern PNL-USR-PLUS-PMP ar cumula tot ce poate fi mai rău: austeritate, politici anti-sociale, luptă anti-corupție politizată, digitalizare la sânge, iconoclasm, darwinism social. 

Un nou guvern liberal ar băga România în terapie intensivă definitiv!