Sondajul de opinie desfăşurat de PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei urmează să se încheie săptămâna viitoare, fiind analizaţi cinci membri, a declarat, marţi seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, subliniind că propunerea ar putea fi o opţiune şi pentru colegii din Opoziţie.

Cinci liberali măsurați în sondaj

„Am încredere în PNL Bucureşti şi ştiu că putem să facem din această organizaţie o echipă puternică, formată din oameni competenţi. Sunt pregătită să îmi asum sprijin pentru un candidat din partea Partidului Naţional Liberal pentru Primăria Bucureşti, pentru că ştiu ce colegi am şi ştiu ce putem în acest moment.

Când spun ce putem vorbesc despre competenţă, despre integritate, elemente pe care le-am aşezat la locul potrivit în această organizaţie de când am preluat conducerea în vara anului trecut. Cu privire la dialogul cu celelalte organizaţii politice, vă asigur că acest dialog există, datoria mea, ca partid, ca organizaţie de Bucureşti, ca echipă serioasă, este să găsesc în interiorul organizaţiei noastre pe cel mai potrivit, care să arate seriozitate, competenţă şi capacitate de a scoate Bucureştiul din starea de faliment.

Nu am puterea să anticipez în acest moment rezultatul sondajului de opinie, se desfăşoară un sondaj de opinie în Bucureşti. Suntem mai mulţi colegi măsuraţi şi nu va fi doar acesta criteriul pe baza căruia se va lua o decizie.(…) Suntem cinci”, a spus, la Realitatea Plus, Violeta Alexandru, care este şi preşedinte al PNL Bucureşti.

Decizie ”contracronometru”

Aceasta precizat că analiza candidaţilor se va termina săptămâna viitoare, dar a evitat să spună când va fi anunţat candidatul, subliniind doar că sunt ”contracronometru”, arată Agerpres.

„Săptămâna viitoare (se vor termina măsurătorile n.r), ale noastre, ale PNL. N-aş putea să vă spun (când va fi desemnat candidatul n.r). Există nişte proceduri în cadrul PNL. Candidatul pentru Primăria Bucureşti, cea mai importantă candidatura în alegerile locale din partid se desemnează pe baza unor proceduri ce implică conducerea partidului la cel mai înalt nivel.

Există foruri statutare în faţa cărora se prezintă propunerile, se susţin propunerile. Nu avem niciun interes să amânăm lucrurile. Cred că suntem deja contracronometru. Bucureştenii trebuie să ştie care este candidatul PNL şi să vadă că există dialog cu ceilalţi parteneri, lucru de care vă asigur cu toată sinceritatea.

Nu aş şti să vă spun un termen. Vă asigur că nu amânăm lucrurile. Avem respect pentru votanţii noştri.(…) Este datoria noastră să avem discuţii între partidele care compun Opoziţia, dar înainte de orice datoria mea ca preşedinte al organizaţiei de Bucureşti este să mă asigur că această organizaţie propune bucureştenilor un candidat serios, care propunere poate să fie o opţiune la care ceilalţi colegi să vină în sprijin.

Nu excludeţi această variantă. Strategia mea este să aleg pe baza cercetării sociologice şi nu numai, împreună cu echipa de conducere a Partidului Naţional Liberal”, a explicat ministrul.

Cel mai bun candidat

Ea a adăugat că nu exclude varianta ca partenerii PNL să susţină candidatul liberal, care va fi prezentat la masa discuţiilor.

„Strategia mea este să aleg un candidat serios, un candid capabil, un candidat integru, un candidat care demonstrează rezultate şi acela să fie pe masa discuţiilor cu ceilalţi colegi. De ce excludeţi varianta ca un candidat PNL să fie bun?

Şi cred că nici partenerii noştri nu exclud această variantă. Datoria mea ca lider al PNL Bucureşti este să identific în rândul organizaţiei un candidat bun şi nu exclud varianta în care partenerii noştri să fie dispuşi să susţină un asemenea candidat, al PNL”, a spus Violeta Alexandru, întrebată dacă ar fi dispusă, în cazul în care se va rămâne pe varianta alegerii primarilor într-un singur tur, să sprijine un candidat la Capitală din partea altui partid din opoziţie.

În ceea ce priveşte varianta unei alianţe mai ample pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector, liderul PNL Bucureşti a reiterat că datoria sa este să desemneze candidatul partidului pentru Capitală şi pentru sectoare dar că, „în funcţie de diferenţa de competenţă, de statut în comunitate, de integritate”, există deschidere la dialog cu ceilalţi colegi.


Te-ar putea interesa și: