Se dau amenzi uriașe în ziua votului! Ce nu ai voie să faci astăzi
Se dau amenzi uriașe în ziua votului. Sunt o serie de lucruri care îți sunt interzise astăzi. România își alege europalamentarii pentru următorii cinci ani, dar votează și la referendumul pe justiție convocat de Klaus Iohannis. Restricțiile sunt însă dintre cele mai dure.
Mare atenție! Încasezi o amendă uriașă dacă pozezi buletinul de vot în timpul exercitării dreptului la vot. Între 600 și 1000 de lei e amenda prevăzută de lege. Cu aceeași amendă se pedepsește și intrarea în cabina de vot împreună cu altă persoană.
Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu al dreptului de a alege se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. Atacul prin orice mijloace asupra locului secției de votare se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





