Se dau 100 de euro de persoană de la stat! Informaţii serii pentru 10 milioane de oameni

Sursă: INQUAM Photos/Alberto Groșescu

Super veste pentru milioane de șoferi! În 2023, persoanele cu venituri mici, care se deplasează cu mașina personală până la locul de muncă, vor primi de la stat un ajutor financiar în valoare de 100 de euro. Unde se aplică această măsură?

În 2023, cetățenii francezi cu venituri mici vor primi un ajutor financiar

În 2023, cetățenii francezi care au venituri modeste și care folosesc mașina personală pentru a ajunge la job, situaţie în care se află 10 milioane de persoane din Franţa, vor primi un ajutor financiar în valoare de 100 de euro pentru a-și putea cumpăra combustibil.

Pentru a beneficia de acest ajutor, cetățenii francezi vor trebui să declare pe pagina web a Fiscului din Franța că folosesc maşina pentru a ajunge la locul de muncă. Acest ajutor financiar nu va fi acordat pensionarilor, şomerilor sau celor care utilizează adesea transportul în comun.

„Vom continua să protejăm puterea de cumpărare a francezilor, însă concentrându-ne mai mult asupra celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat, miercuri, premierul Franței, Elisabeth Borne, în cadrul unui interviu acordat pentru postul de radio RTL.

În cadrul acelui interviu, ea a prezentat această măsură nouă prin care se are în vedere compensarea persoanelor fizice pe fondul creşterii preţului la energie electrică. Potrivit spuselor sale, banii vor ajunge la circa 10 milioane de persoane, Guvernul de la Paris urmând să aloce în acest sens un miliard de euro.

Potrivit calculelor făcute de Guvernul de la Paris, pentru o familie medie care circulă 12.000 de kilometri pe an, aceşti 100 de euro reprezintă echivalentul unei subvenţii de 10 eurocenţi pe litru de carburant.

Franța nu trebuie să se teamă de apariția unor pene de curent la iarnă

Pe lângă acest ajutor financiar, cetățenii francezi nu trebuie să își facă griji nici în legătură cu posibilele întreruperi de energie electrică din această iarnă, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron, care a făcut apel la cetățenii francezi să folosească mai puțină energie.

Într-un interviu acordat postului francez de televiziune TF1, Emmanuel Macron a negat că riscul de pene de curent s-ar datora gestionării inadecvate a programului de repornire a reactoarelor nucleare al companiei de stat EDF.

„În primul rând, să fim clari: fără panică! Este legitim ca guvernul să se pregătească pentru cazurile extreme, care ar însemna tăierea energiei electrice timp de câteva ore pe zi, dacă nu avem suficientă energie”, a spus președintele Franței.

Șeful operatorului rețelei electrice franceze RTE a declarat, joi, că Franța s-ar putea confrunta cu „câteva zile” de întreruperi de energie electrică în această iarnă, iar Guvernul de la Paris a început să informeze autoritățile locale cu privire la modul în care să gestioneze eventualele întreruperi de curent electric.

EDF s-a confruntat cu un număr fără precedent de întreruperi la flota sa de reactoare nucleare, reducând producția nucleară la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, chiar în momentul în care Europa se străduiește să înlocuiască livrările de gaze naturale din Rusia, pe care Guvernul de la Moscova le-a întrerupt ca represalii la sancțiunile impuse de UE.