Mai precis, Hotărârea numărul 1, adoptată duminică de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, rectifică lista țărilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

În plus, Hotărârea de duminică prevede reluarea către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Așadar, cei care vin din acest stat trebuie să prezinte un test negativ la coronavirus, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Dacă cei care trec granița țării noastre dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu au un astfel de test vor trebui să intre în carantină.

Lista țărilor considerate zone galbene

Măsurile adoptate

– Începând cu data de 04.01.2021 ora 19.00 se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România.

– Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în țară.

– Excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă eplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) piloții de aeronave şi personalul navigant;

e) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

f) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora