'Obuzele trase de Coreea de Nord au căzut de partea noastră (a frontierei) şi noi am replicat, deschizând focul', a indicat pentru agenţia franceză de presă un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei sud-coreene.

Tirurile, de o parte şi de alta, nu au fost îndreptate imediat împotriva unor ţinte precise.Locuitorii din insula sud-coreeană Baengnyeong au fost îndemnaţi să se ascundă în adăposturi, a precizat un responsabil local.

'Noi îndemnăm toţi locuitorii să se refugieze în adăposturi fără întârziere, iar unii au făcut-o deja', a mai indicat acesta pentru AFP.

Coreea de Nord a anunţat mai devreme că desfăşoară manevre militare în apropiere de frontiera maritimă, cu muniţie de război. Sudul a răspuns imediat, avertizând că orice depăşire a frontierei va fi urmată de represalii.

Graniţa maritimă dintre cele două ţări a fost de mai multe ori în trecut scena unor confruntări sângeroase. Ultima oară în noiembrie 2010, când Nordul a bombardat o insulă sud-coreeană în apropiere de zona frontierei, cauzând moartea a patru persoane şi aruncând peninsula la un pas de război.

Botezată 'Linia de limită a Nordului', frontiera a fost trasată de forţele Naţiunilor Unite şi SUA în anul 1953, la sfârşitul războiului coreean. Phenianul o contestă şi refuză să o recunoască.
Sursa: Agerpres