Saxo Bank: Europenii trebuie să-și asume că singura soluție pentru Grecia e falimentul
Ritmul moderat cu care liderii europeni reacționează la agravarea problemelor din zona euro este privit cu intoleranță de investitori, astfel că, până la summitul G-20 din noiembrie, trebuie ratificat urgent și extins Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), spune economistul-șef al Saxo Bank Steen Jakobsen, care adaugă că Grecia are nevoie de ștergerea datoriilor (un faliment controlat) și un nou început, întrucât măsurile de austeritate dau semne de oboseală.
Presiunea pentru o soluție la problemele Eurozonei a crescut, cu o reacție evidentă a piețelor care arată în mod evident intoleranță față de ritmul actual al progreselor lente făcute în cazul înființării organismului European Financial Stability Facility (EFSF) și găsirii unei soluții la criza din Grecia. Timpul trece, iar pilula care trebuie administrată și soluțiile care trebuie găsite pentru Grecia, odată cu problemele datoriilor statelor din zona Euro sunt lucruri care ar putea fi rezolvate înainte de summitul G-20 de la Cannes, în noiembrie, afirmă Steen Jakobsen, economist șef, Saxo Bank.
Ratificarea EFSF
Sunt câțiva pași importanți care trebuie făcuți zilele acestea, unul dintre ei fiind ca membrii cheie ai zonei Euro să voteze ratificarea EFSF. În pofida unei opoziții acerbe față de eventuale noi măsuri de salvare a membrilor zonei Euro confruntați cu probleme, ratificarea pare singura opțiune, totuși, spune Steen. Parlamentul Sloveniei a ratificat deja înființarea noului organism, iar Finlanda, Austria și Gemania sunt așteptate să facă același lucru până la sfârșitul săptămânii. Odată aprobat de toate statele membre, acest cavaler în armură strălucitoare nu va fi în stare să zboare în ajutorul statelor care se prăbușesc. Voturi unanime (nu majoritare) sunt necesare pentru decizii ulterioare, cum ar fi extinderea instituției.
Între timp, discuțiile despre o posibilă Bancă Europeană de Investiții care să folosească EFSF pentru a proteja băncile europene de la orice atac asociat crizei datoriilor UE sunt văzute mai degrabă ca un plan de autoprotecție care nu va ajuta la nimic, crede Steen.
Un nou început pentru Grecia
Steen vede încercările Greciei de a impune noi măsuri de austeritate drept încercări de a salva națiunea încercată chiar înainte de final. Cu o probabilitate de 99% de a declara țara în faliment, discuțiile despre salvarea Greciei devin comice, spune economistul șef al Saxo Bank.
Între timp, austeritatea obosește și asta se vede în numărul crescut de greve din zona Atenei. Grecia are nevoie de ștergerea datoriilor și un nou început, dar un bilet gratuit către zona de siguranță nu va fi înghițit ușor de celelalte state cu probleme din zona Euro. Fără îndoială, Grecia a devenit un fel de țap ispășitor din cauza tot mai deselor referirii la “contagiere”, care nu este un concept economic, ci o scuză a politicienilor pentru a impune mai ușor anumite măsuri interne. Contagiere sau nu, nimic nu schimbă evidența că nu există altă soluție pentru Grecia în afară de declararea falimentului, spune Steen.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





