Rata anuală a inflaţiei a ajuns, în martie, la nivelul dobânzii de politică monetară a BNR după ce a marcat o scădere faţă de luna februarie. Astfel, în perioada martie 2012-martie 2013, preţurile de consum au crescut cu doar 5,25% faţă de 5,65% în perioada februarie 2012-februarie 2013, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În martie, preţurile au crescut cu numai 0,04% faţă de februarie, pe fondul scumpirii serviciilor cu 0,52 procente, în timp ce produsele nealimentare şi cele alimentare s-au ieftinit cu 0,07%.
Rata medie lunară a inflaţiei în primele trei luni din 2013 a fost de 0,6%, faţă de nivelul de 0,5% consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2011 – martie 2012) determinată pe baza IPC este de 4,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,9%. În ultimele 12 luni cel mai mult au crescut preţurile produselor nealimentare – cu 5,81%, în timp ce preţurile serviciilor au urcat cu 3,52%, iar cele ale produselor alimentare cu 5,46%. Proiecţia Băncii Naţionale a României (BNR) pentru rata anuală a inflaţiei este de 3,5% la sfârşitul anului 2013 şi de 3,2% la finele lui 2014.
S-a ieftinit mâncarea în martie

10 aprilie 2013, 10:14
Ultima modificare în 10 aprilie 2013, 13:14
Preţurile alimentelor au scăzut cu 0,07% în luna martie, faţă de februarie. Rata anuală a inflaţiei a marcat astfel o scădere la 5,25%, luna trecută
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook