S-a aflat totul despre averea lui Klaus Iohannis: De unde ia cei mai mulți bani
S-a aflat totul despre averea lui Klaus Iohannis. Ultimele amănunte sunt de-a dreptul incendiare. De unde ia șeful statului cei mai mulți bani? Este amănuntul care surprinde pe toată lumea. Mai mult, președintelui i-a scăzut salariul.
Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au scăzut, în timp ce ale soţiei sale au crescut, la fel ca şi încasările din chirii ale celor doi, potrivit declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Conform sursei citate, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au înregistrat o scădere anul trecut, şeful statului încasând 165.100 de lei, faţă de 169.646 de lei în 2017 şi 196.155 de lei în 2016.
Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 33.276 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 25.075 de lei în 2017 şi 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.
Veniturile obţinute din chirii au crescut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 29.529 lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.829 de lei. În 2016, el menţiona venituri din chirii de 19.017 lei.
Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 210.000 de lei, înregistrându-se o creştere faţă de 2017, când avea suma de 170.000 de lei. În 2016, el avea în cont 221.000 de lei.
Şeful statului deţine împreună cu soţia sa două apartamente şi trei case de locuit în Sibiu.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.