"Turcia este interesată în livrarea directă de gaze naturale, ocolind alte ţări de tranzit. În acest sens, cel puţin una dintre liniile Turkish Stream este dedicată consumatorilor din Turcia. În general, în prezent vorbim despre construcţia a două linii. Cea de a doua linie, dedicată consumatorilor din Europa de Sud-Vest, poate fi şi ea amplasată pe fundul Mării Negre, în apele teritoriale ale Turciei", a declarat Alexander Novak, într-un interviu acordat postului de televiziune "Rossiya-24". 

În luna decembrie 2014, Rusia a anunţat că renunţă la proiectul gazoductului "South Stream" în favoarea proiectului "Turkish Stream", care prevede construcţia unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră. Cu toate acestea, până acum nu a fost semnat un acord interguvernamental cu privire la Turkish Stream, proiectul fiind îngheţat după ce relaţiile dintre Moscova şi Ankara s-au înrăutăţit în luna noiembrie 2015, după doborârea unui avion rusesc de vânătoare de către armata turcă. 

Marţi, o delegaţie guvernamentală din Turcia a vizitat Moscova, ocazie cu care Ankara a confirmat că este interesată de implementarea proiectului Turkish Stream, urmând ca detaliile să fie discutate cu ocazia vizitei preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în Rusia, programată pe 9 august. AGERPRES