Rusia: NATO vrea să destabilizeze Europa de Nord; aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică „subminează securitatea în Europa”

Rusia: NATO vrea să destabilizeze Europa de Nord; aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică „subminează securitatea în Europa”
Publicat de Radu Cazan la 2 decembrie 2014, 10:53

Moscova a acuzat NATO că vrea să destabilizeze Europa de Nord printr-o activitate militară mai intensă în ţările baltice. Rusia adaugă faptul că o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ar „submina securitatea în întreaga Europă”.

NATO "încearcă să destabilizeze regiunea cea mai stabilă din lume, Europa de Nord", a acuzat viceministrul rus de Externe, Alexei Meşkov, într-un interviu pentru agenţia Interfax.

"Desfăşurarea în continuare a unor exerciţii militare şi trimiterea de avioane cu capacitate nucleară în statele baltice" vor duce la "distrugerea" stabilităţii şi a securităţii în această regiune, a subliniat Meşkov.

Oficialul rus a declarat că Alianţa Nord-Atlantică nu a oferit "nicio dovadă" privind o prezenţă militară rusă în Ucraina. Meşkov a acuzat Occidentul că se bazează doar pe informaţiile oferite de Kiev.

"Subliniez că o aderare a Ucrainei la NATO va submina întregul sistem de securitate european. Cei care vor împingă Kievul în braţele NATO îşi asumă mari responsabilităţi geopolitice", a avertizat Alexei Meşkov.

Noul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele american Barack Obama, au cerut, luni, Rusiei să retragă trupele din estul Ucrainei, în contextul în care administraţia prooccidentală de la Kiev şi NATO au acuzat de multe ori Moscova că a trimis militari pentru susţinerea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei. Rusia susţine că nu a trimis trupe în Ucraina.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.