Producţia ar putea astfel creşte cu circa 1% sau 5 milioane de tone în acest an, până la 516 milioane tone. Rusia a produs 511,4 milioane tone în 2011, cu 1,23% mai mult faţă de 2010.

Potrivit oficialului rus, această prognoză este relativ uşor de atins având în vedere estimările companiilor petroliere din Rusia. Kudriashov se aşteaptă la o producţie medie anuală de 510 milioane tone până în 2020.

Situaţia din Iran: multe semne de întrebare

Unul din motivele creşterii producţiei de petrol în 2012 atât în cazul Rusiei cât şi în cazul ţărilor membre OPEC ar putea fi situaţia tensionată din Iran, consideră unii analişti. Totuşi, este puţin probabil ca ţările europene să impună embargo asupra Iranului, consideră ambasadorul iranian la Moscova, Seyed Mahmoud-Reza Sajjadi.

Tensiunile dintre Iran şi ţările din Vestul Europei au escaladat în ultimele săptămâni, după ce Teheranul a ameninţat că va opri toate transporturile care trec prin strâmtoarea Ormuz în cazul în care este impus embargo. Miniştrii de externe din Uniunea Europeană se vor întâlni astăzi pentru a discuta o posibilă astfel de sancţiune asupra Iranului.