Ruleta rusească în economie: Taxa Robin Hood pentru privatizările frauduloase din anii ’90 

Ruleta rusească în economie: Taxa Robin Hood pentru privatizările frauduloase din anii ’90 
Publicat de CAPITAL la 28 februarie 2012, 09:26

În curând, miliardarii ruși vor fi puși să plătească o nouă taxă. Premierul Putin susține că trebuie găsită o cale pentru a rezolva problema privatizărilor frauduloase din anii ’90 și propune ca afaceriștii care au preluat controlul resurselor țării să dea înapoi o parte din averea pe care au strâns-o. În Rusia sunt 114 de miliardari în dolari, cei mai mulți îmbogățindu-se din afaceri cu statul.

Miliardarul Aleksey Mordashov, CEO al Severstal, cea mai mare companie producătoare de oțel din Rusia, susține că inițiativa lui Putin este corectă, dar avertizează că va fi foarte greu de aplicat.

“Dorința și nevoia pentru introducerea acestei taxe este de înțeles. Dar vorbind din punct de vedere tehnic, e foarte important cum poate fi implementată această idee în realitate. Și aici apar multe întrebări. Cine ar trebui să plătească această taxă? Actualii proprietari sau cei care au privatizat activele în anii ’90? În plus, multe intreprinderi mari au fost privatizate împărțindu-se către milioane de oameni. Acest subiect trebuie dezbătut, întrebarea este prin ce mijloace poate fi pus în practică exact. Este doar parțial o întrebare economică. Este și una socială, la fel și psihologică”, a declarat Mordashov.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.