Agentia plasează în prezent Rusia la un rating BBB-, doar un grad mai sus de „junk”. O degradare ar împinge Rusia într-o zonă obscură și ar duce la creșterea costurilor de împrumut ale țării, într-un moment în care statul rus se luptă pentru a-și atinge obiectivele bugetare, din cauza scăderii veniturilor obținute din mărfuri. În cazul în care prețul petrolului continuă să se prăbușească, analiștii văd Rusia în recesiune.

Pentru Rusia, prețul petrolului nu are voie să scadă la 80 dolari pe baril. Dacă acest lucru se va produce, Moscova s-ar putea confrunta cu adevărate calamități.

Prețul țițeiului Brent a scăzut alarmant de la 115 dolari pe baril în luna iunie, la peste 86 dolari pe baril miercuri. Acest lucru reprezintă o problemă uriașă pentru Rusia în condițiile în care petrolul și  gazele reprezintă aproximativ două treimi din totalul exporturilor țării.

Morgan Stanley estimează că "la fiecare scădere cu 10 dolari a prețului petrolului,  statul rus pierde 32,4 miliarde de dolari din exporturile de petrol și gaze, ceea ce este echivalent cu aproximativ 1,6% din PIB". În acest caz se înregistrează, de asemenea, o scădere de 19 miliarde dolari la veniturile bugetare.

Deci, folosind un calcul simplu, recentele căderi ale prețului petrolului s-ar putea să fi șters 4,8% din creșterea potențială a PIB și a provocat pierderi de aproape 60 miliarde dolari la veniturile bugetare ale Rusiei, scrie Business Insider.

Așadar, ce se întâmplă dacă situația de față continuă? Morgan Stanley estimează că, dacă prețul petrolului ajunge la 80 dolari pe baril – banca de investitii oferă o probabilitate de 45% ca acest lucru să se întâmple – deficitul bugetar al Rusiei va crește anul viitor la 2% din PIB, în timp ce inflația va continua să urce la 9%. Țara ar intra, probabil în recesiune.

Banca centrală a Rusiei a cheltuit peste 15 miliarde dolari în luna octombrie pentru a sprijini rubla, dar până acum nu a reușit să oprească căderea monedei naționale.

Privind la toate aceste evoluții, aceasta se prefigurează a fi o iarnă într-adevăr rece  pentru guvernul de la Moscova, încheie Business Insider.

Te-ar putea interesa și: