Grecii de la OTE au anunţat că nu vor plăti dividende anul acesta, ca urmare a pierderilor înregistrate în T4 din cauza Romtelecom. Pierderile de 253,2 milioane de euro înregistrate de Romtelecom în trimestrul patru au făcut ca întreg grupul OTE să posteze o pierdere de 77,1 milioane euro. Veniturile grupului înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări au fost de 408,3 milioane euro.
Veniturile Romtelecom în 2011 au scăzut cu 8% în comparaţie cu 2010, deşi scăderea înregistrată în trimestrul 4 al anului trecut, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precendent, este semnificativ mai mică (de 4,4%).

De asemenea, pro forma EBITDA în trimestrul 4 din 2011, excluzând costurile cu reducerile de personal, a fost cu 2% mai mare în comparaţie cu trimestrul 4 din 2010, generând o îmbunătăţire de 1,3% a ratei EBITDA pro forma.

Cheltuielile operaţionale din 2011 au avut, de asemenea, o bună evoluţie, reflectând eforturile de reducere a costurilor şi de creştere a eficienţei, totalul cheltuielilor operaţionale (OPEX) fiind cu 6% mai mic, totuşi, fără a ţine cont de efectele de restructurare şi transformare, scăderea cheltuielilor OPEX este de 7%. Principalele domenii în care au avut loc reduceri sunt cheltuielile cu personalul, restanţe la plată şi alte servicii. Per total putem spune că trimestrul 4 a avut rezultate mai bune decât cele precedente.  

Romtelecom a făcut multe eforturi semnificative pentru creşterea eficienţei companiei în anii trecuţi. În 2011 acestea s-au reflectat printr-o scădere a personalului companiei cu aproximativ 1.700 de angajaţi, în urma îmbunătăţirii eficienţei operaţionale şi a programelor de plecări voluntare.

Evoluţia numărului de clienţi

Numărul de utilizatori de servicii de internet şi TV a fost de 1,1 milioane de clienţi la sfârşitul anului 2011. La acest moment peste 40% dintre clienţii Romtelecom folosesc cel puţin două servicii ale companiei. Procesul de creştere organică a fost completat suplimentar prin achiziţii şi fuziuni şi prin contribuţia NextGen.

În ceea ce priveşte segmentul business, compania şi-a menţinut în 2011 poziţia de lider pe piaţa de servicii fixe de voce, internet şi VPN, continuând să susţină companiile româneşti prin ofertele sale. Rata de creştere pentru conectările la serviciul de internet fix Romtelecom Business Solutions a fost mai mare decât cea înregistrată de piaţă, iar pachetele de servicii (de două, trei sau chiar patru servicii) au continuat, de asemenea, să câştige cotă de piaţă – de exemplu, pachetul IT Manager a înregistrat vânzări de peste 30 000 de unităţi de la lansare. Am început deja oferirea de servicii bazate pe tehnologia cloud şi vom continua să construim pe expertiza ICT în următorii ani.

“Într-un context economic care a rămas dificil şi incert în 2011, Romtelecom a reuşit să aibă succes cu câteva iniţiative strategice în 2011, cum ar fi lansarea de noi pachete pentru clienţii rezidenţiali în a doua parte a anului, care au întrecut aşteptările noastre. În 2012 vom continua să ne concentrăm pe oferirea de pachete în locul serviciilor separate, aceasta fiind, cel mai probabil, cea mai mare schimbare a strategiei comerciale a Romtelecom din ultimii ani. Prin completarea ofertei de servicii TV, internet şi voce a Romtelecom cu produse lansate în colaborare cu Cosmote, clienţii pot cumpăra şi servicii de internet şi voce mobilă într-un singur pachet care are cea mai bună acoperire de pe piaţă”, a declarat  Stefanos Theocharopoulos, Director General Romtelecom.