Rompetrol Rafinare: Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat o creştere cu 33% în primele 9 luni ale anului 2016, ridicându-se la peste 121 milioane dolari. 

"Rezultatele pozitive ale companiei au fost susţinute de programele de optimizare a proceselor de producţie, de creşterea ponderii produselor albe (benzină, motorină, kerosen) în totalul produselor finite, precum şi de reducerea costurilor de operare începute în anul 2014 şi continuate cu succes în anul 2015 şi 2016, cele mai semnificative dintre acestea fiind reducerea consumurilor de energie termică şi electrică. Performanţele constante ale Rompetrol Rafinare au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas, pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia, precum şi în modernizarea instalaţiilor industriale, care s-au ridicat la peste 1,4 miliarde dolari începând din anul 2007, momentul preluării', a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov. 

În primele 9 luni ale anului, marja brută de rafinare a fost cu 10% mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut. 

"În condiţiile unei producţii a rafinăriei Petromidia de peste 3,8 milioane tone de materie primă în primele 9 luni ale anului 2016, vânzările diviziei de rafinare au marcat o creştere cu 4% pe piaţa internă, în timp ce vânzările la export au scăzut, pe fondul diminuării cererii din piaţa de profil. În primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, compania a exportat o cantitate totală de produse de 1,7 milioane tone, în principal către partenerii din regiunea Mării Negre. Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere al României şi al doilea exportator la nivel naţional", menţionează sursa citată. 

Potrivit acesteia, compania a plătit peste 951 milioane de dolari la bugetul de stat în acest an. 

"Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde de dolari la bugetul de stat al României. Acţionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare este grupul KMG Internaţional, statul român având 44,69% din acţiuni. Deţinerile acţiunilor Rompetrol Rafinare se reflectă automat asupra companiilor pe care societatea le controlează, direct şi indirect, şi anume Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, şi divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream, care operează reţeaua de benzinării a Grupului şi Rom Oil, reţeaua de depozite", conform comunicatului companiei. 

AGERPRES