În bătălia pentru cota de piață, Romgermed – cu afaceri de aproape 20 mil. euro în 2011-, pornește din start cu un avantaj pe piața spitalelor private: în mai 2006, firma deschidea la București primul spital de lux din România, Saint Lukas (cu o investiție de 2 mil. euro).

În același an, Romgermed a început să se concentreze pe ceea ce avea să se dovedească ulterior principalul său avantaj competitiv: preluarea laboratoarelor de pe lângă marile spitale de stat. De menționat că în România sunt în prezent 431 de spitale, dintre care circa 25% au externalizat sau privatizat serviciile de laborator.

În urma procesului de contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Romgermed a obținut cel mai mare punctaj dintre cei 103 furnizori aflați în relație contractuală cu CASMB, astfel încat plafonul de analize decontate acordat Romgermed pentru 2012 este cel mai mare din București.

Romgermed estimează că, lunar, un număr de aproximativ 8.500 – 9.000 de pacienți asigurați ai CASMB vor putea beneficia de analize decontate, efectuate de către Laboratoarele Romgermed.

“Analizele decontate sunt acele analize prescrise pe bilete de trimitere standardizate CNAS de catre medicii de familie sau specialisti aflati in relatie contractuala cu CASMB (sau cu alta Casa de Asigurari), pentru care pacientii nu platesc nimic, daca le efectueaza in laboratoarele care primesc un anumit plafon lunar de decontare de la CASMB.”, precizeaza dr. George Manoiu, directorul de dezvoltare al Romgermed

Lista de analize decontate de catre CNAS include un număr de 72 analize uzuale de laborator și 9 examinări histopataologice. “Putem efectua un număr de 486 analize la un standard calitativ extrem de înalt.”, punctează Manoiu.

În prezent, Romgermed are 8 puncte de recoltare proprii, care acoperă toată suprafața Capitalei, ultimul deschis dintre ele (în luna februarie 2012) fiind situat în cadrul Spitalului de Nefrologie Carol Davila. Romgermed operează și singurul punct de recoltare a analizelor la copii (indiferent de vârstă), cu program zilnic, în interiorul celui mai mare spital de copii din România – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Grupul a investit, anul trecut, jumătate de milion de euro, în cel mai recent laborator inaugurat. În total, Romgermed are 18 laboratoare în țară.

În prima jumătate a lui 2012, Romgermed va inaugura și cea mai mare policlinică privată care oferă servicii decontate de către Casa de Asigurări: consultații medicale de specialitate, analize de laborator, ecografie, recuperare medicală și alte servicii medicale. Cum laboratoarele Romgermed beneficiază de către cele mai mari plafoane de analize decontate, pacienții asigurați care vor apela la serviciile acestui ambulatoriu de specialitate își vor putea face, în orice moment, analize gratuite.

Grupul Romgermed este controlat de frații Dorian Sam Schwartz (cu 95%) și Filip Florin Schwartz (5%; deține 95% din acțiunile Otter Distribution).