Românii vor fi verificați! Corpul de Control a început să verifice dosarele persoanelor cu dizabilități

Românii vor fi verificați! Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura Oprescu, a anunțat luni, 6 noiembrie 2023, că a trimis Corpul de Control în județul Ilfov pentru a verifica dosarele persoanelor cu dizabilități. S-au găsit nereguli. Din circa 1.700 de dosare verificate, au fost găsite neconcordanțe la peste 1.400 dintre ele. Corpul de Control a fost trimis în județul Ilfov, în urma unei sesizări primite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

„În urma unei sesizări pe care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a primit-o, am trimis Corpul de Control la Ilfov. Acolo au fost identificate anumite nereguli. Au fost aduse la cunoştinţa organelor abilitate, urmează să intrăm în reevaluare la Institutul de Expertiză a Capacităţii de Muncă cu aceste dosare”, a spus, luni, Simona Bucura Oprescu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă s-a discutat despre problema persoanelor cu handicap în cadrul şedinţei de guvern. Potrivit spuselor sale, a fost un control, însă există „o problemă”. Am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa la acest capitol.

„A fost un control făcut în urma unor sesizări şi au fost foarte multe dosare găsite. Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa. Nu cred acest lucru. Este total incorect, ca şi cu cei cu concediile medicale, este total incorect ca cetăţenii bolnavi să suporte toate aceste discuţii în spaţiul public cum şi persoanele mai puţin norocoase decât noi, cu handicap, să suporte în spaţiul public aceste lucruri”, a zis el.

Persoanele cu certificat de handicap vor avea certificat permanent

Vă amintim că pe data de 24 octombrie 2023, Camera Deputaților a adoptat, cu majoritate de voturi – 265, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, acestea nu vor mai fi obligate să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate întrucât termenul certificatului va fi permanent.

Actul normativ reglementează obligaţia comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

Potrivit proiectului de lege, „pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice.”

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător:

a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în proiectul de lege.