Apel către consumatori pentru reclamații imediate

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a oferit recent detalii importante despre noile condiții ale facturilor de energie electrică pentru luna iulie, după încheierea perioadei de plafonare a tarifelor.

Oficialul a transmis un apel clar către consumatori: cei care nu au primit notificări privind modificările de tarif din partea furnizorilor sunt sfătuiți să depună reclamații imediat, pentru a evita situații neplăcute de tipul celor întâlnite acum câțiva ani, când mii de clienți au fost afectați de facturi calculate greșit.

„Am rugămintea foarte mare la toți oamenii care simt că nu au fost informați corect să reclame în secunda doi și la ANRE și la ANPC aceste situații, pentru că putem să fim într-o situație neplăcută de acum 4 – 5 ani, în care, întâmplător, sute de mii de facturi au fost calculate în defavoarea consumatorilor și automat o parte dintre ei s-au dus și au reclamat și s-au recalculat facturile, o parte au rămas cu banii dați,” a precizat Ivan.

Bogdan Ivan
SURSA FOTO: Facebook, Bogdan Ivan

Tarife transparente pe site-ul ANRE

Ministrul a subliniat că toate tarifele practicate de furnizori sunt publice și pot fi consultate pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), unde acestea sunt afișate diferențiat în funcție de consumul lunar.

Ivan a explicat că în urmă cu o lună, prețurile erau destul de ridicate, majoritatea furnizorilor aplicând tarife de peste 1,5 lei pe kilowatt-oră, în timp ce cel mai mic preț era aproape de 1 leu/kWh. Situația s-a schimbat însă, iar acum există deja doi furnizori care oferă tarife sub pragul plafonului anterior de 1,30 lei/kWh, ceea ce poate aduce economii semnificative pentru cei care consumă mai mult de 100 kWh lunar și aleg să își schimbe furnizorul.

„Ce e foarte important. Astăzi, pe site-ul ANRE-ului apar toate tarifele diferențiate în funcție de consum. Și, ne amintim acum o lună, când am intrat în mandat, mă uitam pe oferte, era cel mai mic preț, în jurul sumei de 1 leu/KW, iar aproape toți ceilalți furnizori erau coalizați în jurul cifrei de 1,51 și 1,55 lei /KW. (…) Astăzi, când vorbim, avem deja doi furnizori sub 1,30 lei, care era prețul plafonat până la 1 iulie, ceea ce înseamnă că pentru consumatorii care aveau un consum mai mare de 100 KW într-o lună, ei vor plăti mai puțin dacă optează să meargă la unul din cei doi furnizori care au prețuri sub 1,30 lei. Și avem deja mai multe exemple,” a declarat ministrul.

Schimbarea furnizorului de energie este gratuită și se poate face ușor, fie online prin site-ul ANRE sau direct pe paginile furnizorilor, fie fizic, la ghișeele reprezentanților în fiecare județ. De la începutul acestui an, peste 330.000 de români au făcut această schimbare, profitând astfel de tarife mai avantajoase, uneori chiar cu reduceri de până la 50% la factură.

„Sunt peste 330.000 de oameni care de la începutul anului și-au schimbat furnizorul energiei electrice, operațiune care e făcută gratuit și e foarte important ca oamenii să știe acest lucru. Se poate face fie online, direct pe site-ul ANRE-ului, fie online direct pe site-urile furnizorilor, fie la ghișeele fizice ale reprezentanților lor, în fiecare județ, pentru că acest lucru poate să ducă la o reducere a facturii chiar și cu 50% pentru consumatorii casnici, pe de o parte, iar pe de altă parte e foarte important ca oamenii să știe că atunci când apar aceste modificări nu sunt obligați să-și păstreze furnizorul și pot oricând să opteze și această operațiune durează între 24h și 30 de zile pentru a-și schimba oricând furnizorul, în funcție de nevoile pe care le avem,” a explicat Bogdan Ivan.

Rolul furnizorului de stat și obiectivele guvernamentale

Referitor la rolul furnizorului de stat, ministrul a menționat că acesta continuă să accepte clienți, având ca prioritate protejarea consumatorilor casnici și a companiilor producătoare și exportatoare, esențiale pentru echilibrul economic al țării. De asemenea, a subliniat angajamentul autorităților de a reduce prețul energiei prin măsuri menite să limiteze specula și să stimuleze creșterea producției interne.

Bogdan Ivan a anunțat că se lucrează la un pachet de măsuri care ar putea duce la o scădere a prețurilor cuprinsă între 5 și 15%, urmând să fie discutat în coaliție și cu toți factorii implicați. Scopul principal este păstrarea unui echilibru sănătos între veniturile statului și protejarea bugetelor consumatorilor.

„În momentul de față mai primește și o să mai primească, pentru că scopul statului e cel de a proteja în principal consumatorii casnici și companiile, mai ales companiile care produc și exportă și asigură o reducere a balanței negative a României. Dar în același timp, consumatorii casnici sunt prioritari pentru noi ca și stat. Iar din acest motiv, în modul în care am calculat măsuri prin care se reduce potențiala speculă a unor jucători din piața de energie prin măsuri prin care creștem producția de energie. Ținta mea e să scădem prețul la energie și avem făcută o analiză foarte clară care ne poate situa cu o scădere între 5 și 15% din reglajul acestor mecanisme, pe care o parte le-am discutat operațional până acum cu colegii, cu premierul, dar pachetul mare o să-l discut în coaliție și o să prezint tuturor factorilor implicați aici pentru a lua o decizie care ține de România și de modul în care România alege să-și limineze o parte din veniturile la bugetul de stat pentru a le păstra în continuare în buzunarul oamenilor,” a precizat ministrul.