Românii iau cu asalt Bulgaria și Grecia odată cu eliminarea restricțiilor
Odată cu ridicarea restricțiilor de carantinare obligatorie, sute de români și-au programat deja vacanțele în Europa. Grecia şi Bulgaria sunt pe primul loc în topul preferințelor acestora.
„Primii turişti, mai multe familii din Bucureşti, au plecat în noaptea de duminică spre luni, ca să ajungă în punctele de frontieră când acestea se deschid pentru traficul de vacanţă. Cele mai multe vânzări s-au făcut pentru vacanţe în Halkidiki, Thassos, Paralia Katerini şi Lefkada, unde turiştii preferă hoteluri de trei şi patru stele, cu sau fără mic dejun. Vara aceasta, mai multe cereri faţă de anii trecuţi sunt pentru vile private, unde se reunesc în vacanţă cel puţin două familii. Cel mai mic preţ plătit de un cuplu pentru o săptămână în Grecia, cu cazarea într-un studio, este de 230-250 de euro”, se arată într-un comunicat al turoperatorului Paralela 45.
În Bulgaria, turiştii îşi petrec vacanţa din iunie în Albena şi Nessebar, în special în hoteluri cu aqua park. Potrivit sursei citate, o familie cu doi copii plăteşte de la 50 de euro/noapte/camera, în sistem all inclusive.
Pentru România, cele mai multe cereri de vacanţă sunt pentru litoral, fiind sezon estival, dar şi pentru zonele balneo ori munte, unde românii pot ajunge încă de la începutul lunii.
Toate regulile sunt respectate
Potrivit turoperatorului, hotelurile de pe litoralul românesc respectă, de asemenea, toate standardele de igienă, siguranţă şi calitate pentru ca vacanţa să se desfăşoare în condiţii optime.
„Până la deschiderea restaurantelor, hotelierii au reamenajat terasele pentru a facilita servirea turiştilor. Indiferent că este vorba despre mic dejun, demipensiune sau all inclusive, masa este servită pe terasa hotelului, cu respectarea distanţării sociale”, se mai precizează în comunicat.
Astfel, pentru sejururi de cinci nopţi în luna iunie, turiştii au preferat hoteluri de trei stele din Mamaia, Neptun şi Jupiter, pentru care au plătit 463 de lei/persoană cu mic dejun şi 1.190 de lei/persoană cu all inclusive. De asemenea, turiştii au preferat ţi hoteluri de două stele din Eforie Nord, la un tarif de 275 de lei/persoană.
„S-au făcut rezervări noi în ultimele săptămâni. Nu putem compara cu anul trecut, dar sunt într-un ritm care arată că oamenii de-abia aşteptau să plece în vacanţă, după ce au stat două luni în casă. Agentul lor de turism i-a informat despre condiţiile de călătorie cu maşina şi despre măsurile pentru siguranţa lor sanitară luate în zonele unde ajung, noi având datele de la partenerii noştri locali. Pentru primii turişti vacanţa a început deja”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45
Peste trei săptămâni, după ce Grecia deschide şi aeroporturile internaţionale, românii pot pleca şi în Creta şi Rhodos, cu zboruri charter. Paralela 45 reia din 7 iulie cursele săptămânale către Heraklion/Creta şi Rhodos, din Bucureşti, şi spre Heraklion/Creta din Cluj-Napoca, iar din 8 iulie spre Chania/Creta din Bucureşti
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





